Primul astronaut britanic este o femeie, iar noi am vorbit cu ea după 25 de ani de la prima ei misiune [INTERVIU]

Primul astronaut britanic este o femeie, iar noi am vorbit cu ea după 25 de ani de la prima ei misiune [INTERVIU]

Acum 25 de ani, o tânără de 27 de ani devenea primul astronaut britanic, prima femeie care a zburat în spaţiu din partea Marii Britanii și prima femeie care a pășit pe staţia spaţială rusească MIR. Numele ei e Helen Sharman și e unul dintre cei 12 astronauți invitați la Astro Fest, pentru a marca împlinirea a 35 de ani de când Dumitru Prunariu a devenit primul cosmonaut român.

Printre toate observaţiile astronomice, cursurile, prezentările, atelierele şi expoziţiile de astro fotografie desfășurate la Biblioteca Națională în cadrul Astro Fest, am prins câteva minute de vorbă cu Helen. M-am bucurat enorm să constat un interes atât de mare pentru un astfel de eveniment din partea tuturor categoriilor de vârstă. Ceea ce m-a surprins și mai plăcut a fost că oamenii nu au venit doar „să caște gura”, ci majoritatea aveau o documentare prealabilă despre fiecare astronaut în parte. Nu am avut impresia că au venit doar ca să își facă selfie-uri cu ei pentru a le pune pe Facebook și Instagram (deși, evident, s-a întâmplat și asta).

Cred că am plecat la drum cu o preconcepție, după ce am auzit de prea multe ori că investițiile alocate explorării spațiului și cunoașterii Universului ar trebui să fie folosite pentru a rezolva probleme considerate mai grave, judecând după criteriul proximității. Din fericire, am plecat cu o viziune schimbată în bine și cu un mini-interviu cu Helen, care e unul dintre cei mai amabili și joviali oameni pe care mi-a fost dat să îi cunosc. E din outer space, și la propriu, și la figurat, în cel mai bun sens posibil.

Primul britanic în spațiu, într-o misiune sortită, în primă fază, eșecului

În 1989, după ce a răspuns la o reclamă radio care caută aplicanţi pentru primul zbor spaţial britanic, Sharman a fost selectată pentru această misiune dintre 13.000 de participanţi. „Ei bine, chiar și la vremea aceea, mulți oameni voiau să ajungă în spațiu”, mi-a spus ea, râzând. Programul a fost cunoscut ca Projectul Juno şi a fost o misiune desfăşurată prin cooperarea dintre Uniunea Sovietică şi un grup format din companii britanice. Helen a fost selectata în urma unui proces riguros care a ţinut cont de expertiza sa științifică (fiind chimist ca formare), de educație și de condiția fizică și psihică. A fost importantă și capacitatea și plăcerea ei de a învaţa limbi străine. 

Înainte de lansare, Sharman a petrecut 18 luni de antrenament intensiv pentru zbor, în Orăşelul Stelar de lângă Moscova. Projectul Juno nu a reuşit să strângă fondurile necesare, iar programul a fost aproape anulat. Mikhail Gorbachev a ordonat, însă, continuarea lui pe bani sovietici, în interesul relaţiilor internaţionale. În absenţa contribuţiei vestice, experimentele desfăşurate au avut costuri reduse.

Misiunea Soyuz TM-12, care i-a inclus și pe astronauţii Anatoly Artsebarsky şi Sergei Krikalev, a fost lansată la 18 mai 1991 şi a durat opt zile, marcând cele mai multe petrecute la bordul staţiei orbitale MIR. Sharman a ajuns în spaţiu la vârstă de 27 de ani şi 11 luni, fiind a șasea cea mai tânăra persoană la data zborului care a părăsit atmosfera terestră. Responsabilităţile ei au inclus teste medicale şi agricole, fotografierea insulelor britanice şi realizarea unei emisiuni radio în direct împreună cu elevi britanici. A aterizat la bordul navei Soyuz TM-11 pe 26 mai 1991, alături de Viktor Afanasyev şi Musa Manarov. 

Sharman nu a mai avut şansă de a se întoarce în spaţiu, deşi a fost unul dintre cei trei candidaţi în selecţia din 1992 organizată de Agenţia Spaţială Europeană şi s-a aflat pe lista scurtă formată din 25 de astronauţi în 1998. „M-aș întoarce oricând. Orice astronaut care a fost în spațiu o singură dată visează la o a doua oară. Dacă ar mai fi o oportunitate, cu siguranță aș profita de ea, dar așa cum a spus și Dumitru Prunariu, uneori îți este dat să trăiești o experiență ca asta o singură dată în viață, iar datoria ta e să scoți ce e mai bun din ea”.

Helen Sharman

Femeile pot fi astronauți, oameni de știință, sau își doresc

În timpul discuției, mi-am amintit de inițiativa Rusiei de a trimite un echipaj în totalitate feminin la bordul Stației Spațiale Internaționale, pentru a combate sexismul. La conferinţa de presă organizată pentru oficializa proiectul, viitoarelor astronaute le-au fost adresate întrebări precum: “Cum vă veţi descurca fără machiaj opt zile”? şi „Cum veţi face faţă situaţiei de a nu avea un bărbat prin preajmă”? Puse în fața unor întrebări atât de puerile, acestea au răspuns pe măsură : “Noi suntem foarte frumoase şi fără machiaj” și “Noi avem treabă. Şi când ai de lucru nu te gândeşti la femei sau la bărbaţi”.

Am întrebat-o pe Helen dacă a simțit în vreun fel că e discriminată din pricina faptului că acest domeniu nu s-a adresat femeilor în aceeași măsură în care s-a adresat bărbaților, la începuturile lui. Nu și-a construit argumentele sub forma unei pledoarii feministe, ci a subliniat, în definitiv, singurul lucru care contează: nu organele reproducătoare ne definesc ca oameni, ci lucrurile care ne plac și pe care știm să le facem. „Eu nu m-am gândit la mine în primă instanță ca la o femeie, ci ca la un om de știință, un astronaut, un comunicator, pentru că nu extremitățile au relevanță. Cred că e interesant că în anul 2016, în cazul femeilor, întâi se vorbește despre sex și apoi despre ceea ce fac. Eu am încercat să nu privesc niciodată lucrurile astfel, ci mai degrabă să mă simt norocoasă pentru că trăim într-o eră în care femeile pot fi astronauți, oameni de știință, sau orice altceva își doresc ele”.  A continuat spunând că oamenii încă au tendința de a se conforma unor canoane depășite de mult timp, dar că ar trebui să profităm de faptul că avem libertatea să fim exact ceea ce vrem să fim și că femeile nu ar trebui să se mai limiteze singure.

Extratereștrii există, dar nu seamănă cu oamenii

În contextul demersurilor febrile de găsire a altor forme de viață în Univers, Helen mi-a spus vehement că din punctul ei de vedere, există extratereștri. „Cred că trebuie să existe alte forme de viață inteligente în Univers, undeva, dar nu cred că e obligatoriu ca extraterestrul să aibă la fel ca noi, un cap, două brațe și două picioare. Cred că sunt șanse să fi întâlnit extratereștri, dar să nu îi fi recunoscut, pentru că nu au fost suficient de vizibili pentru ochii noștri”. Acesta, doamnelor și domnilor, ar fi un argument în plus pentru renunțarea la imaginea cu creaturile umanoide verzi, cu ochii mari.

Probabil, la această oră, toată lumea a auzit de planurile NASA și SpaceX de a trimite oameni pe Marte pentru a experimenta traiul acolo, nu doar pentru scurte excursii destinate explorării. „Cred că vom reuși să colonizăm planeta Marte, în viitorul nu foarte îndepărtat, dar întâi trebuie să rezolvăm câteva probleme. Una dintre ele ar fi reprezentată de radiații, iar alta de mâncare”. Apoi am vorbit despre filmul The Martian și despre posibilitatea reală de a crește culturi de legume în solul marțian. „Solul marțian e foarte diferit de al nostru, așa că am putea adăuga nutrienții necesari prin proceduri chimice sau am putea crește culturi într-un alt mediu”. Cât despre radiații, ele reprezintă un motiv de îngrijorare mai mare pentru femei, în special în ceea ce privește reproducerea. „Suntem construite natural să suferim ceva mai mult, așa că trebuie să avem mare grijă cu radiațiile. În prezent, se caută soluții farmaceutice pentru a evita riscurile asupra fertilității”.

Andrada Bonea
Articol scris de
Andrada Bonea
Comentarii
Andrada Bonea
17:31 / 18.05.2016