Cum poți realiza un film de cinematograf doar cu telefonul mobil

Cum poți realiza un film de cinematograf doar cu telefonul mobil

Nu ai nevoie de investiții enorme pentru a realiza un film de calitate.

Probabil ați auzit de ”Tangerine”, filmul care reușea să se remarce la Sundance la începutul anului trecut și care fusese filmat în totalitate cu ajutorul unui iPhone 5S. Acela a fost momentul în care mulți regizori amatori din toată lumea au realizat că nu au nevoie de resurse financiare uriașe pentru a realiza un film de calitate. Astfel, cu puțină pricepere în ceea ce privește realizarea de film și cu ajutorul câtorva trucuri, orice regizor ar putea realiza următorul ”Tangerine”.

Înainte de toate, trebuie să știți că filmarea se face pe orizontal. Fără materiale pe verticală, întrucât aveți nevoie ca acesta să umple un ecran întreg. De asemenea, după cum scriu chiar și cei de la Wired, materialele filmate pe verticală aparțin, de obicei, amatorilor. Desigur, după aceea, rămâne problema stabilizării. Pentru a scăpa și de aceasta, puteți apela, în primă instanță la un tripod. Iar în cazul în care nu aveți ajutoare și trebuie să realizați cadre în stilul ”3rd person”, un selfie stick s-ar putea dovedi extrem de util.

Iluminarea este o chestiune mult mai complexă. Dar principalele lucruri de care trebuie să țineți cont sunt următoarele: soarele trebuie întotdeauna să fie în spatele vostru, pentru ca subiectul să fie întotdeauna luminat, iar atunci când vă aflați în interior, nu vă complicați situația. Un simplu aranjament cu 3 lămpi, folosit de către regizorii din ziua de azi pentru a elimina umbrele, va fi suficient.

Să nu uităm nici de focalizare. Aceasta va fi extrem de importantă în fiecare scenă, mai ales dacă luăm în considerare faptul că nu veți avea parte de profunzimea imaginii de care se bucură producțiile cinematografice. În ceea ce privește sunetul, puteți opta pentru câteva adaptoare construite în mod special pentru smartphone-uri, sau chiar să înregistrați sunetul în mod separat, pentru-al introduce ulterior în faza de editare. Nu în ultimul rând, avem chestiune aplicațiilor. Din câte se pare, mulți dintre cei care utilizează iPhone-uri optează pentru Filmic Pro. Însă dacă vreți să treceți mai rapid peste editare pentru a publica materialul, iMovie din iOS ar fi suficientă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: