Marele Pixel: ce va fi și nu va fi cel mai așteptat telefon Google

Marele Pixel: ce va fi și nu va fi cel mai așteptat telefon Google

Android, așa cum a apărut și s-a dezvoltat, este o platformă gratuită, deschisă oricui. Tocmai asta a transformat sistemul de operare într-un mozaic, în monstrul fiecărei companii.

Pe 4 octombrie, Google lansează Pixel. Oficial, seria Nexus dispare și viitorul continuă cu alt nume și altă strategie. Este a doua încercare de a face din Android un ecosistem serios, stabil, uniform, poate chiar sigur, după lansarea primului Nexus. Acum, sub deviza „made by Google“, există toate șansele să spui despre un smartphone că rulează Android așa cum trebuie, nefiind doar o fundație pe care alte companii au ridicat construcții mai mult sau mai puțin kitschoase. Dar și Nexus la fel făcea…

Este cert că fără Samsung sau HTC, Android n-ar fi fost ce e în prezent. În egală măsură e adevărat că serviciile Google au făcut din platformă una utilă, prin aplicații ca Play Store, Maps sau Chrome. Deși la început a fost o libertate destul de mare pentru tot felul de soluții, nu au adus și stabilitate. Între timp, a rămas Chrome ca browser, Maps ca soluție de navigație și Drive ca centru office, deși ce oferă Microsoft e o alternativă foarte bună.

Android Lollipop a adus ultimele schimbări mari pentru această platformă

Totuși, Play Store încă nu poate fi înlocuit de niciun magazin terț, chiar dacă Amazon se descurcă bine cu Appstore și Samsung tot încearcă cu Galaxy Apps. Însă eu, ca utilizator, nu vreau soluții terțe pe care îmi trebuie conturi noi. Da, e o comoditate costisitoare, uneori, dar îi pot accepta efectele. Sau am putea toți reveni în vremea în care descărcam aplicații Java de pe internet și ne chinuiam pe un Nokia să instalăm un .jar și un .jad fără să avem precis habar de ce e așa.

Ce ar trebui să fie Pixel de la Google

De dinainte de Nexus și până înainte de Pixel, Android a fost un nume puțin prezent pe telefoane. Ba chiar și în prezentări oficiale, reprezentanții companiilor au evitat să îl numească, spunând că produsul lor rulează EmotionUI, TouchWiz sau MiUI. Tendința a pornit de la interfața HTC creată pentru Hero, apogeul a fost atins de Samsung cu Galaxy S4 și continuă companiile chinezești ca Xiaomi. Și Google a avut sau nu o problemă cu asta, dar banii au venit oricum din prezența serviciilor Play pe fiecare dispozitiv.

Acum, însă, sunt și probleme, în special de securitate. Nici iOS nu duce lipsă de viruși, dar sistemul închis, numărul redus de dispozitive și, mai ales, uniformitatea sistemului de operare face ca o versiune nouă să fie instalată într-o săptămână pe mai mult de jumătate din dispozitive.

În cazul Android, povestea e știută: sunt telefoane care după 18 luni n-au mai primit actualizări sau care au fost lansate cu versiunea veche (Galaxy Note 7, de exemplu). Producători ca Samsung, HTC sau Huawei n-au cea mai mare parte din vină. Lansează mai mult de un telefon pe an ca să poată vinde pentru profit și încearcă o cât mai mare personalizare tocmai pentru a vinde – să îți placă ție mai mult, să fii diferit de celălalt. Este un cerc vicios asupra căruia Google a pierdut controlul, iar hackerii au profitat când a fost cazul.

Pixel, deși probabil nu va fi, ar trebui să existe ca un standard care, de la an la an, să definească suma soluțiilor pentru toate pretențiile utilizatorilor. Să fie sigur, actualizat, să nu aibă probleme de stabilitate. Și să fie o mașină de marketing în spate, cu distribuție pe cât mai multe piețe. Dar atunci Google ar fi un rival pentru cei care i-ar fi parteneri. Și aceia ar putea spune că își favorizează propria creație în defavoarea lor.

Până peste un an, Pixel este un demo

Am fost încrezător în fiecare Nexus, mai ales în ultimul an, că poate reface Android. Nu interfața e cea mai enervantă la produsele acestei piețe, ci lipsa de actualizări. N-a reușit. Vine acum Pixel by Google, fabricat de cineva sub comanda Google și controlat de Google mai mult decât a făcut-o cu Nexus. Va fi lipsit și de marca producătorului

google-pixel

Poate fi același lucru, cu alt nume, sau poate fi un telefon pe care să îl remarci între altele. Depinde de strategia de promovare și comercializare, iar despre asta știm prea puțin. Nexus a fost mai mereu un gadget adorat de fanii purității Android. Este cert că Google poate deveni concurent puternic în fața multora dintre partenerii săi direcți și indirecți. Totodată, poate aluneca în zona favorizării produsului său, prin actualizări lansate înainte. Ar mai fi teoria că așa pune presiune pe restul. Se prea poate ca toate acestea să nu se întâmple, dar nici cu Pixel nu e clar cum Android va merge înainte, mai sigur, mai util, mai curat.

Până la anul, acest produs este o încercare. Între Google și cei care folosesc Android este un echilibru fragil, fără să fie dreptatea complet de partea cuiva. Pe cât exagerează producătorii în personalizare, și pe cât de enervante sunt unele module, pe atât de inspiraționale sunt și pentru Google.

Samsung a venit cu un mod de split view, să pui două ferestre una lângă alta pe prea marele ecran de Note. HTC a venit cu două camere cu scopuri mai mult sau mai puțin evidente. Motorola, OnePlus sau Huawei au susținut scannerul de amprentă într-un fel sau altul. Iar Samsung a popularizat filmarea 4K și ecranul curbat (mai e de așteptat nițel până va deveni necesar). Google s-a inspirat pe rând de la ei și a implementat.

samsung galaxy note 7

Și, atunci, care e rostul unui Pixel? Sper să mă înșel și peste un an Pixel să nu se dovedească a fi doar o vopsea nouă pe același schelet învechit. Deocamdată, are un punct bun de pornire – made by Google. Totuși, între marketing și produs final sunt câteva diferențe esențiale. Va rămâne însă telefonul cu cel mai pur Android. Nu va fi însă un iPhone și nici un hit în vânzări ca Note 7.

Pe 4 octombrie vom ști precis ce caută acest Pixel în viața noastră, cât costă și ce oferă. La anul, vom afla dacă e un succes mai însemnat decât Nexus sau încă o nereușită a Google ca Galaxy Nexus sau Nexus 6.

Citește și: