12 sept. 2016 | 09:32

Samsung dezminte zvonul potrivit căruia Galaxy Note 7 nu va mai funcționa după 30 septembrie

ACTUALITATE
Samsung dezminte zvonul potrivit căruia Galaxy Note 7 nu va mai funcționa după 30 septembrie

Dacă ați auzit vreodată afirmația, ,,prea puțin, prea târziu”, aceasta se aplică de minune în cazul scandalului declanșat de exploziile Galaxy Note 7.

UPDATE: Samsung infirmă zvonurile potrivit cărora smartphone-urile Samsung Galaxy Note 7 cu probleme vor fi dezactivate de la distanță. 

Cei de la Samsung s-au cam bâlbâit, când vine vorba de implementarea rapidă și eficientă a unui program prin care toate unitățile Galaxy Note 7 să se întoarcă în fabrică. Deși la momentul lansării primului comunicat de presă pe marginea acestui subiect au existat deja 35 de evenimente în care terminalul explodase, operatorii de telefonie din Statele Unite nu aveau nici cea mai mică idee când vor primii noi exemplare de Galaxy Note 7 și ce-i pot sfătui pe utilizatorii care vor să-și înlocuiască telefonul defect cu altul identic.

Între timp, mai multe exemplare de Galaxy Note 7 continuă să explodeze. Un tată cu două fetițe a rămas fără casă din cauza unui incendiu cauzat de telefon, iar o familie a rămas fără mașina lor Jeep Grand Cherokee ce a luat foc în fața casei din cauza telefonului Note 7 pus la încărcat. De curând, un copil de șase ani a suferit arsuri pe mai multe zone din corp și a trebuit dus de urgență la spital pentru că se uita la filme pe telefon, iar acesta a explodat.

Conform ultimelor zvonuri, noi exemplare de Galaxy Note 7 ar trebui să ajungă la utilizatori în următoarea săptămână. Dacă nici atunci nu se vor întoarce utilizatorii cu telefoanele la magazinele Samsung sau la centrele operatorilor de telefonie, acestea se pare că vor înceta să mai funcționeze.

Conform unui utilizator Reddit cu pseudonimul LimboJr, toate exemplarele de Galaxy Note 7 care trebuiau să se întoarcă în fabrică, vor înceta să mai funcționeze începând cu 30 septembrie. Din câte se pare, informația provine de la un reprezentant Samsung, deși nu a fost confirmată printr-un comunicat de presă oficial.

Ideea este că, atunci când se vor trezi cu smartphone-urile dezactivate, utilizatorii vor avea un motiv în plus să se prezinte la un magazin pentru înlocuire. Faptul că explodează nu este o motivație suficientă.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele