Facebook va deveni o sursă semnificativă de stres printr-un update

Facebook va deveni o sursă semnificativă de stres printr-un update
Alexandru Puiu
07:06 24.08.2016

Facebook experimentează multe funcții noi pe un public limitat înaintea propagării la scară largă, dar s-ar putea să vă doriți ca un nou update să nu ajungă și la voi.

Clipurile pe Facebook, atât pe PC, cât și pe mobil, au început de mult timp să se redea singure în momentul în care trec prin fața ochilor sau atunci când poziționați cursorul peste el.

Până acum însă, respectivul proces se desfășura fără coloana sonoră activată, un gest mai mult decât decent, având în vedere că nu ați dat click pe nimic.

Din păcate, s-ar putea ca în curând să vă frustrați maxim.

Facebook a început să implementeze un sistem prin care, fără nici un fel de intervenție din partea voastră, clipurile postate de prieteni sau de pagini publice încep redarea automat redarea cu tot cu sunet.

Experimentul a fost făcut în Australia pe un număr foarte mare de persoane și include atât clipuri pe care v-ați dori într-o oarecare măsură să le vizionați, cât și reclame care, nu de puține ori, sunt foarte zgomotoase.

Actualizarea vizează utilizatorii de Facebook pe Android și iOS, nu și pe PC-uri sau Mac-uri.

Un alt grup, din care v-ați dori probabil să faceți parte, au experimentat o altă implementare a redării automate a clipurilor video.

Aceștia din urmă, chiar și după ce au inițiat manual redarea clipului, trebuie să facă un tap pe un buton din dreapta jos pentru a iniția redarea coloanei sonore aferente filmului.

,,Facem un mic test în News Feed prin care vrem să aflăm dacă oamenii vor să vadă clipuri cu sunet de la început.” Aceasta a fost replica unui purtător de cuvânt al Facebook pe marginea subiectului. Din fericire, indiferent de circumstanțe, va exista o funcție în Settings prin care puteți să treceți sunetul la clipuri ca fiind dezactivat permanent – Always Off. Partea proastă este că s-ar putea să fie destul de dificil de găsit respectivul parametru, frustrând astfel utilizatorii.

Sursa: Ubergizmo
loading...