”Cumințenia Pământului“ a răscolit online-ul: sculptura care a scos la iveală tot ce e mai urât în România

”Cumințenia Pământului“ a răscolit online-ul:  sculptura care a scos la iveală tot ce e mai urât în România
Ada Constanda
18:27 24.08.2016

Am urmărit de pe margine povestea subscripției publice pentru achiziționarea operei lui Constantin Brâncuși, dar în ultimele zile „Cumințenia Pământului“ a fost târâtă, în online și offline, la TV sau pe Youtube, într-un delir naționalist ce nu face cinste nici memoriei sculptorului, nici poporului român.

Campania de strângere de fonduri pentru ”Cumințenia Pământului” ar fi trebuit să fie un examen pentru a proba „mândria de a fi român“, dar s-a dovedit a fi un bun prilej de a scoate la suprafață tot ce e mai urât la acest popor – bășcălie ieftină, manipulare, minciună și mania persecuției de care pare că nu ne mai vindecăm odată.

Pe scurt, după scandalul privind decizia magistraților de a retroceda ”Cumințenia Pământului“ și după alte câteva dispute până ce Ministerul Culturii s-a hotărât să-și exercite dreptul de preemțiune, proprietarii operei lui Brâncuși au acceptat oferta de 11 milioane de euro, deși sculptura a fost evaluată la 20 de milioane de euro.

Ni s-a comunicat că Guvernul va plăti 5 milioane de euro, iar restul, de 6 milioane de euro, se va încerca a fi obținut prin subscripție publică națională până la finele lunii septembrie.

Aș fi rămas tot pe margine, dacă discuțiile din spațiul public din ultimele zile nu m-ar fi umplut de scârbă. O scârbă infinită. O să explic punctual ce m-a enervat.

”Deci, ce spuneați că se întâmplă dacă nu se strâng banii din subscripția publică? Care e adevărul? Și cine minte?”

Eu una am înțeles de la bun început că dacă subscripția publică pentru ”Cumințenia Pământului” nu va avea succes, statul român pierde sculptura, iar proprietarii ei au dreptul să o vândă altcuiva, cu mențiunea că opera nu poate părăsi țara fiind încadrată în categoria „Tezaur“ a patrimoniului cultural național. 

Ei bine, aflăm pe 23 august de la avocatul moștenitorilor (deci nu de la Ministerul Culturii sau de la Guvern) că, de fapt, statul român este obligat prin contract ca la data de 31 octombrie să plătească cele 11 milioane de euro, indiferent dacă banii se se strâng sau nu prin subscripție.

Deci, mai marii noștri au considerat că acest detaliu este irelevant, nu? Oare la ce s-au gândit când au omis acest aspect? Am câteva supoziții, dar foarte clar e faptul că am fost iar luați de proști. Nu doar că nu ni s-a spus acest lucru, dar și pentru că ministerul și-a asumat această achiziție, deși s-a tot repetat că este imposibilă achitarea valorii integrale. Sunt curioasă ce se va întâmpla când se va trage linie.

Apoi, se specifică faptul că dacă până la data de 30 septembrie nu se strânge suma de 6 milioane de euro prin subscripție publică, banii vor fi restituiți donatorilor. Nu mă pricep, dar nu înțeleg de ce nu se pot folosi totuși acele donații chiar dacă nu ating pragul stabilit inițial? Plus că tot procesul de înapoiere a banilor mi se pare unul extrem de anevoios.

Dar stați! Purtătorul de cuvânt al Guvernului vine și ne spune că, de fapt, nu e vorba de un contract, ci de un proces verbal și că donațiile pentru ”Cumințenia Pământului” sunt din ce în ce mai consistente. Atât. Îmi pare rău, dar eu tot nu m-am lămurit. Deci, ce spuneați că se întâmplă dacă nu se strâng banii din subscripția publică? Care e adevărul? Și cine minte?

”Bășcălia Pământului”

Iar controversele privind ”Cumințenia Pământului” nu se opresc aici. Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană care apreciază o glumă bună sau o ironie fină, însă unele reacții de pe Facebook mi s-au părut doar o bășcălie de cea mai joasă speță.

Costică dacă sunt din provincie și câștig, trimiți căcatul ăsta cu Fan-ul sau trebuie să vin să îl ridic personal? Apropo, pe unde mai stai?“, scrie unul dintre internauții puși pe șotii. Cam câtă minte poți avea încât să numești, fie și în glumă, opera lui Brâncuși „căcat“.

Adică tu, un neica-nimeni, ai tupeul ăsta, tu, care cel mai probabil nu ai realizat ceva notabil în viața ta și te zbați într-un crunt anonimat, ai tupeu să reduci munca unui om apreciat la nivel internațional la un „căcat“. „Ce să facem cu mizeria asta?“, se mai întreabă cineva. Mizerie cred că au unii dintre noi în loc de materie cenușie. Fraților, vorbim, totuși, de o operă de artă.

Sigur că nu toată lumea înțelege arta, dar dacă e peste puterile tale de înțelegere, asta nu înseamnă că e o mizerie. Pot să accept că nu-ți place sau că nu îi înțelegi rostul (am mai fost și eu la expoziții de pictură, sculptură, etc și m-am trezit uitându-mă chiorâș pentru că pur și simplu nu puteam să pricep ce dracului am în fața ochilor), dar să etichetezi drept mizerie o operă estimată la 20 de milioane de dolari și dorită de muzee din străinătate mi se pare o dovadă crasă de lipsă de bun simț.


cumintenia pamantului constantin brancusi

Să nu fii de acord ca această operă să fie achiziționată din bani publici sau să nu vrei să donezi e una, dar să arunci cu noroi sau să faci „caterincă“ de Brâncuși deja mă face să cred că poate chiar nu merităm această sculptură sau, mai degrabă, că suntem în continuare „și mai săraci, și mai proști“.

Copiii din centrele de plasament din Piatra Neamț au avut inițiativa de a dona, lunar, un leu din alocația de 28 de lei pentru ”Cumințenia Pământului” . Știrea asta a fost intens comentată pe Facebook – unii au lăudat gestul, alții l-au considerat o manevră de PR. Eu nu știu ce să cred, am tot discutat cu un coleg de la Adevărul care a descoperit subiectul încă de acum o lună. El bagă mâna în foc că e „pe bune“, că a stat de vorbă cu inițiatorii.

O fi, deși sunt sceptică. Dar dacă totuși e adevărat și acei copii au avut această inițiativă, un adult nu i-a putut sfătui și îndruma? Da, e un gest frumos, de care, spre exemplu, mulți din clasa politică nu sunt capabili (cred că dacă ar fi făcut cineva o chetă printre politicieni ar fi strâns fluierând 6 milioane de euro, dar e mai la îndemână să plătim cu bani publici, adică tot ai românilor), dar merită oare?

E normal ca niște copii cu un viitor incert să fie încurajați sau manipulați (nu știu care e adevărul) să-și risipească bruma de bani? 28 de lei, da? Ce poate face un copil cu 28 de lei pe lună? Sunt curioasă ce va face statul român pentru acești oameni când vor împlini 18 ani și se vor vedea obligați să părăsească orfelinatele și să ia viața în piept. Singuri. Și fără cei 28 de lei.

Și poate cel mai dezbătut subiect în online-ul românesc a fost recentul spot „Cumințenia Pământului – Ultimul Tren“, marca Papaya Advertising.

Deci, oamenii ăștia au făcut pe cont propriu un video pentru a încuraja românii să doneze. Video din care, personal, n-am înțeles decât că niște oameni răi (în speță Stalin și soldații Armatei Roșii) ne-au furat comorile de-a lungul anilor și noi, umili și inocenți ca doi copii, am privit impasibili, iar achiziționarea sculpturii lui Brâncuși e ultima șansă de a îndrepta greșelile istorice și de a ne recăpăta demnitatea.

Poate nu înțeleg eu geniul creativ, dar mie mi se pare slab de tot și scoate în evidență toate „bolile“ de care suferă poporul român, inclusiv mania persecuției, victimizare, naționalism exacerbat. În fața criticilor, șeful agenției de publicitate, Robert Tiderle, spune că i-ar fi plăcut ca echipa sa să fie privită cu mai multă îngăduință, iar cei cărora spotul le-a ajuns la suflet consideră cumva că ar trebui să trecem cu vederea că nu e reușit și să ne concentrăm pe scop. Chiar nu, scopul nu scuză mijloacele.

Eu nu cred în prostia asta. E un produs prost, ți-l asumi, nu contează că e pentru o cauză bună, asta nu-mi ia mie dreptul de a spune în gura mare că nu-mi place. Și, în niciun caz, nu înseamnă că oamenii care l-au făcut sunt niște ratați, buni de nimic, nicidecum. Fiecare om are zile și zile.

În final, e clar: ne-am bătut joc și de data asta, din toate părțile. În clasicul stil românesc.
cumintenia pamantului ultimul tren
Comentarii
loading...