Cum scapi rapid de site-urile de știri false de pe Facebook

Cum scapi rapid de site-urile de știri false de pe Facebook

Din momentul în care Donald Trump a ieșit președintele Americii, s-a dezbătut intens rolul site-urilor de știri false în influențarea deciziei electoratului și, în consecință, în obținerea acestor rezultate.

Pe lângă sursele importante de editoriale de calitate și știri autentice pe care le găsiți online, în ultimii ani au început să-și facă simțită prezența foarte multe site-uri de știri false. Acestea își promovează conținutul pe Facebook, de unde mai mult de 60% dintre persoanele cu acces la internet își iau în mod exclusiv știrile, iar urmările sunt dezastruoase. Din astfel de circumstanțe se creează opinii precum vaccinele creează autism sau Hillary Clinton e bolnavă incurabilă.

La câteva zile după ce Google și Facebook au anunțat în mod oficial că vor face tot posibilul pentru a dezactiva modulele de reclame plătite pe site-urile cu știri false, avem și o unealtă simplă și eficientă pentru a le identifica. După ce oficialii celei mai mari rețele sociale din lume au afirmat că este aproape imposibil să marchezi în masă un număr atât de mare de pagini web, un individ cu simț civic a rezolvat problema în aproximativ o oră.

Rezultatul eforturilor lui Daniel Siersadski poartă numele de B.S. Detector și este o extensie de Google Chrome gratuită pe care o puteți descărca folosind acest link.  Aceasta nu vă face browserul mai lent, dar în schimb, va atașa un mesaj pe un fond roșu fiecărei știri false dintr-o sursă dominată de asfel de informații. ,,Acest website este considerat o sursă îndoielnică.” Astfel, puteți ști sigur că informația pe care o veți parcurge dacă veți da click pe acel link nu este utilă.

Extensia este open source, poate fi editată de către oricine pe Github și a fost construită în jurul unei liste actualizate în permanență de site-uri malițioase. Lista poate fi modificată atât de internauți, cât și de creatorul original al extensiei, iar voi nu trebuie să descărcați o nouă versiune pentru a profita de modificări.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Sursa: Ubergizmo