Cum demontezi un LG V20 în câteva minute [VIDEO]

LG V20 este unul dintre cele mai performante smartphone-uri de pe piață la ora actuală și, conform clipului de mai sus, este și unul dintre cele mai versatile.

Cea mai importantă consecință a faptului că smartphone-urile moderne sunt din ce în ce mai subțiri și compacte vine sub forma inabilității de a le repara cu ușurință. Bateria nu poate fi înlocuită cu ușurință, iar multe dintre componentele interne sunt lipite cu niște substanțe foarte greu de îndepărtat. Din fericire, se pare că LG V20 este o excepție de la regulă și, fără emoți sau echipamente deosebite, poate fi dezasamblat complet într-un timp relativ scurt.

Clipul de mai sus a fost filmat de cei de la Ubergizmo, iar în centrul atenției se află mâinile unui inginer care s-a implicat în mod direct în realizarea aparatului. Ca urmare, tot el știe foarte bine cum este construit și cum se poate demonta.

Întregul proces de dezasamblare al unui LG V20 a durat doar trei minute și 20 de secunde, chiar dacă unele dintre etape au fost grăbite la montaj. În orice caz, este foarte interesant de văzut, mai ales că majoritatea telefoanelor moderne nu pot fi dezasamblat cu aceeași ușurință. Cel mai mare avantaj al V20 este derivat din faptul că spatele este detașabil și puteți foarte ușor să ajungeți la baterie, fără să desfaceți vreun șurub. În spatele bateriei însă, trebuie să deșurubați 16 șuruburi pentru a trece la nivelul următor. Din acest punct, este foarte simplu să ajungeți la placa de bază. Deși s-ar putea să aveți emoții în momentul în care forțați un pic elementele de plastic din construcție, ar trebui ca totul să meargă ca pe roate.

Ca particularități pe care merită insisat, este interesant de văzut construcția celor două camere principale de pe spate și sistemul lor de protecție. Tot acum, veți vedea în detaliu SoC-ul Snapdragon 820 și sistemul de răcire aferent.

Alexandru Puiu
11:39 12.10.2016
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video