Ce specificații ar putea avea Huawei P10

Ce specificații ar putea avea Huawei P10

Noile zvonuri în legătură cu Huawei P10 scot la iveală o serie de specificații posibile.

Huawei P9 a fost un succes important pentru gigantul din China în anul 2016. La începutul lunii noiembrie, publicațiile tech confirmau faptul că fuseseră vândute peste nouă milioane de modele în toată lumea. Însă în 2017, chinezii își doresc să aibă parte de rezultate și mai bune, iar pentru asta, ar putea implementa o serie de schimbări importante în cadrul flagship-ului său.

Potrivit site-ului Phonearena, Huawei P10 ar putea fi lansat în mod oficial pe piață în primăvara anului 2017, la fel ca modelul P9, iar clienții companiei ar putea beneficia de un ecran cu ambele margini curbate, la fel ca modelul Mate 9 creat de Porsche Design. Acesta ar urma să aibă o diagonală de 5,5 inci și ar putea suporta o rezoluție QHD, de 2.560 x 1.440 de pixeli, în condițiile în care modelul P9 avea un ecran Full HD.

Mai mult decât atât, telefonul ar putea include o tehnologie pentru reîncărcare wireless, iar senzorul pentru recunoașterea amprentelor ar putea fi mutat pe partea frontală și inclus în butonul Home. Până acum, senzorul a fost poziționat pe spatele terminalelor. Rămâne, totuși, de văzut dacă Huawei va opta de această dată pentru un buton fizic.

Nu în ultimul rând, trebuie menționat faptul că Huawei P10 ar putea fi disponibil în două versiuni, cu ecrane diferite. Astfel, una dintre ele ar putea avea un ecran plat, în timp ce alta ar avea un display curbat, asemănător, din anumite puncte de vedere, modelelor Edge produse de Samsung. Pentru moment, însă, informațiile nu au fost confirmate de oficialii Huawei.

La mijlocul anului 2016, CEO-ul Huawei Consumer Business Group, Richard Yu, declara într-un interviu acordat publicației internaționale The Wall Street Journal că își propune ca Huawei să ajungă la o cota de piață de 25% la nivel global, devenind astfel cel mai mare producător de smartphone-uri din lume.

Citește și:
Etichete: