Care sunt telefoanele HTC care vor trece la Android Nougat

Care sunt telefoanele HTC care vor trece la Android Nougat

După ce Google a anunțat oficial că următoarea versiune de Android se va intitula Android Nougat, pregătiți-vă să fiți dezamăgiți de ineficiența creatorilor de smartphone-uri de a vă livra noul update.

Cea mai mare problemă a Android continuă să fie fragmentarea. Aceasta se traduce printr-un număr foarte limitat de utilizatori de smartphone-uri și tablete cu Android care rulează ultima versiune a sistemului de operare. Asta înseamnă că cea mai mare masă a utilizatorilor, mai ales dacă se află în posesia unui smartphone mai ieftin cu platforma Google, are de suferit de pe urma vulnerabilităților grave de securitate care ajung să fie remediate doar pe un număr limitat de dispozitive.

În cazul în care ați făcut un efort și v-ați achiziționat un smartphone de top, pentru aproximativ doi ani, sunteți norocoși. După cum se poate vedea și în imaginea de mai jos postată pe contul oficial de Twitter al HTC, acest principiu se aplică și în cazul dispozitivelor companiei. La doar câteva zile după ce Google a anunțat denumirea de Android Nougat pentru Android N, taiwanezi au făcut publică lista dispozitivelor care vor face tranziția la noul sistem de operare printr-un update ce va fi comunicat la o dată ulterioară.

,,Atât de dulce. Android Nougat – următoarea versiune de Android de la Google va sosi pe HTC 10, One A9 și HTC One M9.” Din portofoliul destul de stufos al companiei, doar trei telefoane sunt cele privilegiate. Este vorba de HTC 10, HTC One A9 și HTC One M9. HTC One M8, vârful de gamă anunțat în martie 2014 se pare că este prea vechi pentru a mai fi inclus pe listă, în timp ce Apple oferă cele mai noi sisteme de operare ale sale, în aceeaș zi, chiar și pentru dispozitive lansate în urmă cu patru sau cinci ani. În teorie, lista dispozitivelor poate fi extinsă, dar este greu de prognozat la această oră dacă se va întâmpla acest lucru și în cazul HTC.

Rămâne acum să așteptăm comunicate similare de la alți producători importanți din industrie, precum Samsung, LG, OnePlus, Huawei, Xiaomi și nu numai.

android-nougat-htc

Citește și:
Sursa: Ubergizmo