29 iun. 2016 | 07:09

Google ar putea să vă sperie prin noul mod de a vă servi reclame

ACTUALITATE
Google ar putea să vă sperie prin noul mod de a vă servi reclame

Google deține o cantitate semnificativă de informații despre noi folosite pentru a personaliza reclamele pe care le vedem online, iar printr-un nou sistem, s-ar putea să dețină și mai multe.

Deși Google este o companie multilateral dezvoltată și cea mai importantă componentă din corporația Alphabet, în continuare obține cea mai mare parte a banilor din reclame. Pentru ca rețeta să funcționeze în continuare, compania americană a anunțat lansarea unui nou portal menit să personalizeze reclamele și mai mult conform în conformitate cu personalitatea voastră.

Partea bună este că experiența îmbunătățită de a vedea reclame online nu este sub nici o formă obligatorie, dar înainte de a fugi de ea, ar fi bine să știți despre ce este vorba. Practic, accesând această adresă web, puteți introduce vârsta voastră, sexul și puteți defini o serie de interese. În scurt timp, acele bife se vor reflecta în noi reclame văzute în Google Search, YouTube și alte pagini Google.

Dacă vă decideți că sunteți de acord cu noile practici, merită să aveți în vedere și o particularitate un pic macabră. Practic, dându-vă acordul să vă personalizați reclamele după interese, sex și vârstă, acceptați că gigantul din Mountain View va folosi tot ce ați căutat vreodată pe Google sau ați vizionat pe YouTube cu același scop – My Activity. De asemenea, la lista foarte stufoasă de altfel, de elemente folosite pentru personalizarea reclamelor se adaugă și modul în care interacționați ele. Astfel, dacă dați mai mult click pe o anumită reclamă, veți vedea mai multe din aceeași arie de interese.

Pentru a asocia niște valori precise volumului de informații pe care Google le are despre voi, accesați pagina My Activity.  Aceasta ilustrează în detaliu întreaga voastră interacțiune cu serviciile Google, inclusiv site-uri vizitate, locații la care ați ajuns cu Google Maps, aplicații Android pe care le-ați instalat și nu numai. În teorie, doar voi aveți acces la această listă, dar ca o măsură de precauție, puteți șterge detaliile rușinoase.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele