Cele mai mari pericole pentru omenire: roboții ocupă un loc fruntaș pe listă

Cele mai mari pericole pentru omenire: roboții ocupă un loc fruntaș pe listă
11:08 28.04.2016

Roboții inteligenți și virusurile mortale sunt principalele amenințări pentru longevitatea umanității, iar guvernele nu sunt capabile să le facă față încă. Iar asta nu o spunem noi, ci o echipă de experți.

În afară de asta, oamenii de știință de la Universitatea Oxford, Fundația Global Challenges și Global Priorities Project cred că ar trebui să ne mai temem de schimbări climatice catastrofale, războaie nucleare și dezastre naturale, cum ar fi asteroizii și erupțiile vulcanice. Poate că sună a scenarii de filme SF, dar experții cred că oricare dintre variante ar putea nimici 10% din totalitatea populației. Raportul se numește Global Catastrophic Risks.

Sebastian Farquhar, director al Proiectului Global Priorities, a explicat pentru Press Association:”Sunt câteva lucruri la orizont, care probabil nu se vor întâmpla într-un an, dar tot se pot întâmpla. Ar modifica complet lumea în care trăim, într-un mod devastator și distructiv. Istoria ne învață că multe dintre aceste dezastre sunt mai posibile decât am crede intuitiv. Multe dintre aceste riscuri cresc odată cu tehnologia, dar am putea să le prevenim”.

În următorii cinci ani, asteroizii, erupțiile vulcanice și alte riscuri necunoscute reprezintă cele mai mari amenințări pentru omenire. Pe termen lung, avansarea inteligenței artificiale e un pericol la fel de mare precum schimbările climatice, războaiele nucleare și epidemiile, potrivit aceluiași raport. Cât despre roboți, Sebastian Farquar crede că e posibil ca atunci când vom ajunge în punctul în care vom avea mașinării suficient de inteligente pentru a depăși oamenii în diverse domenii și le vom da suficientă putere, e posibil ca scopurile lor să nu coincidă cu valorile umane. De aici, ar putea rezulta multe consecințe nedorite.

Farquar a mai spus și că dezvoltarea biologiei sintetice e un risc de luat în seamă, pentru că oamenii devin din ce în ce mai capabili să facă virusuri mortale în laborator, care pot scăpa de sub control, ajungând să curme milioane de vieți. Lucrurile stau similar și în ceea ce privește manipularea genetică, care am văzut deja că este posibilă. Mai mult decât atât, mare amenințare vine din faptul că aceste tehnologii ar putea ajunge în mâinile greșite. Experții cred că deși nu există încă dovezi ale faptului că grupări precum Statul Islamic și-ar putea fabrica virusuri, e un pericol care nu poate fi neglijat, notează RTE.