Acum poți să joci o versiune violentă de Pokemon Go, integrată în GTA V

Acum poți să joci o versiune violentă de Pokemon Go, integrată în GTA V
Andrada Bonea
16:03 09.08.2016

Nu știm alții ce părere au, dar combinația între Pokemon Go și GTA V e unul dintre cele mai interesante și bizare lucruri pe care le-am văzut în ultimul timp, cel puțin în materie de gaming.

Un mod gratuit și publicat pe internet îți permite, practic, să joci Pokemon Go, doar că într-un mod mult mai violent și intrigant. În loc să te plimbi prin orașul real în care trăiești pentru a prinde pokemoni, trebuie să te plimbi în orașul fictiv Los Santos din GTA V. Cu o mică deosebire: nu prinzi pokemoni, ci oameni.

După cum se poate vedea în clipul de mai sus, modul îți oferă șase pokemingi. Misiunea ta e să le arunci într-un NPC (non-player character) și să privești cum va fi absorbit. Partea sadică e că va reuși să scape dacă nu e suficient de slăbit, așa că trebuie să îl lovești sau chiar să îl împuști pentru a-l face docil. Odată ce e prins în pokeminge, va deveni aliatul tău în luptele cu inamicii, potrivit PC Gamer.

Dacă te fascinează ideea, poți descărca modul de aici gratuit. Din păcate, e destul de limitat, dat fiind faptul că ai doar șase ocazii să prinzi oameni cu o pokeminge, dar poate vom avea parte, la un moment dat, și de o versiune ceva mai complexă. Dezvoltatorul cu numele Infamous Sabre a menționat că modul e departe de a fi terminat, dar tot e distractiv să îți pierzi timpul cu el. „În mod normal, nu aș publica ceva aflat în stadiul ăsta, dar simt că ar fi egoist să îl păstrez pentru mine. Sper că nu e prea rău”.

 

Comentarii
loading...