Bătrâna Sega Genesis revine în actualitate în 2017

Bătrâna Sega Genesis revine în actualitate în 2017
20:36 08.11.2016

Înainte de primele console PlayStation sau Xbox, lupta din acest domeniu se ducea între Sega și Nintendo. O dovadă a acelei competiții este Sega Genesis, care va reveni în actualitate în 2017.

La ora actuală, piața de console de gaming se împarte aproape exclusiv între Microsoft și Sony. Cei de la Nintendo au mai avut câteva succesuri, dar în majoritatea cazurilor, nu prea au reușit să facă valuri la nivel global în aceeași manieră precum cele mai noi dispozitive PlayStation sau Xbox. Sega în schimb, după ce a înregistrat câteva succesuri importante în anii `80 și `90 s-a retras complet din producția de hardware și se axează exclusiv pe software, fiind un dezvoltator de renume, cu câteva francize importante în portofoliu.

Pornind de la interesul gamerilor pentru creații clasice, cei de la Nintendo au anunțat de curând că vor relansa o bătrână consolă NES cu o colecție stufoasă de jocuri clasice preinstalate. Cei de la Sega vor încerca ceva similar cu lansarea anul viitor a unei ediții limitate de Sega Genesis, identică vizual cu varianta originală.

E foarte important de reținut că, deși acesta va fi un dispozitiv original licențiat de Sega, nu va fi produs de respectiva companie. În schimb, de partea de producție se va ocupa TecToy – un producător din Brazilia, licențiat în mod oficial de Sega. Aceeași companie braziliană s-a ocupta în ultimii ani de producția unor versiuni actualizate de Sega Mega System și Sega Mega Drive.

Noile exemplare de Sega Genesis vor fi marcate ca fiind ediție limitată, vor include locașul pentru cartușele clasice, iar dacă mai aveți jocuri vechi prin casă, în stare bună, acelea ar trebui să fie compatibile. Până și controllerul inclus în pachet va avea același design cu cel original. Incluse în memoria internă a consolei vor fi 22 de jocuri clasice. Prețul pentru Sega Genesis, începând cu iunie 2017, va fi de 138 de dolari, dar dacă vă încântă, vă puteți deja arunca la o precomandă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Ubergizmo