29 aug. 2016 | 11:46

Aveți noroc că nu puteți vedea Jason Bourne în 3D

ENTERTAINMENT
Aveți noroc că nu puteți vedea Jason Bourne în 3D

Multe dintre filmele cu un succes răsunător la box office din ultimii ani, au fost lansate în 3D. Jason Bourne nu se află însă printre ele, deși chinezi au acces la o variantă convertită.

China este o țară privilegiată. Pe lângă acces la tehnologie ieftină și o mână de lucru și mai ieftină, doar chinezii pot vedea în 3D unele filme care, în toate celelalte colțuri ale mapamondului, sunt disponibile în 2D. Acest fenomen este datorat studiourilor de filme care vor să-și adapteze oferta la condițiile pieței respective. Când 80% dintre cinematografele construite în ultimii 10 ani în China sunt 3D, producătorii de film ajung să genereze niște conversii software ale celor mai populare filme ale momentului, din 2D în 3D. Acest fenomen are loc în speranța că vor obține venituri spectaculoase din încasări, care uneori depășesc nivelul celor din SUA.

Din păcate, metoda conversiei software, aplicată atunci când un film nu a fost filmat în 3D, nu se reflectă tot timpul în rezultate pozitive. Cel mai recent exemplu de eșec răsunător s-a reflectat în Jason Bourne. Blockbuster-ul transformat în 3D a ajuns să se reflecte într-o experiență de vizionare atât de neplăcută, încât foarte mulți dintre oamenii care ieșeau din sălilele de cinema după vizionare erau amețiți și experimentau senzații de greață.

,,Mi s-a făcut rău în timpul scenelor de luptă când l-am văzut în 3D”, a postat un utilizator pe Weibo – Twitter-ul chinezesc. ,,Era precum un film cu buget scăzut. Trebuie să-l văd din nou în 2D.” Frustrarea a atins niveluri nemaiîntâlnite pentru un film de cinema când, conform celor de la Global Times, un grup semnificativ de oameni au format un protest prin care și-au cerut banii înapoi. Partea tristă este că, în China, este aproape imposibil să vezi Jason Bourne în 2D, deoarece numărul cinematografelor care îl oferă în acest format este infim. În Beijing, de exemplu, doar 8 dintre cele 149 de cinematografe au în program versiunea originală. Chiar și în acest condiții, Jason Bourne a avut în China încasări de 25,1 milioane de dolari în trei zile.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele