Teama cofondatorului Apple: cea mai mare amenințare de la bomba atomică încoace

Teama cofondatorului Apple: cea mai mare amenințare de la bomba atomică încoace

Steve Wozniak poate că nu a atins statutul de zeitate pe care unii i-l atribuie lui Steve Jobs, dar cofondatorul Apple este unul dintre cele mai răsunătoare nume din domeniul tehnologiei. 

Steve Wozniak este un om plin de opinii și unele sunt mai demne de luat în serios decât altele. Cea mai recentă declarație a lui Steve Wozniak sună puțin alarmistă, însă are în spate suficiente argumente pentru a fi luată în considerare.

Mai exact, el susține că securitatea cibernetică este cel mai mare factor de stres al vremurilor actuale, iar amenințările constante pot fi comparate cu amenințarea bombelor nucleare din perioada Războiului Rece.

„În tinerețea mea, ne era frică de bomba atomică. Ne întorceam de la școală și din fiecare colț de stradă pornea câte o sirenă care simula o alarmă. Au fost niște zile de frică incredibilă. Iar acum ne temem de atacuri cibernetice și de hackeri. Oare care va fi următoarea frică? (…) Pot ei oare să preia controlul asupra sistemului de distribuție a energiei electrice? Pot să oprească internetul? Cât de departe ar merge? Și (această frică) devine, an după an, din ce în ce mai puternică. Situația nu evoluează spre mai bine, totul devine din ce în ce mai rău”, a opinat el, potrivit Agerpres.

Woz a lucrat alături de Steve Jobs în anii 1970 la dezvoltarea primelor computere Apple. Cu toate că a renunțat la poziția de la Apple în 1985, cu mult înainte de lansare primului iPhone, Woz a criticat presiunea FBI la adresa gigantului din Cupertino privind deblocarea unui iPhone folosit de teroristul din San Bernadino.

„Ce ar fi dacă FBI-ul ar putea să bată la ușa oricărei companii, oricând va avea chef și să-i ceară respectivei companii să-și modifice anumite produse? Nu cred că ar fi corect. Ce dacă FBI nu poate pătrunde într-un telefon? Ei tot dispun de toate înregistrările convorbirilor de pe acel telefon. În acest caz recent ei dispuneau de toate înregistrările convorbirilor direct de la compania de telefonie, fiecare mesaj SMS trimis sau primit și lista de apeluri telefonice. Și cu toate acestea, ei tot doresc să poată pătrunde într-un telefon. Dacă FBI poate trece de sistemul de securitate al unui telefon, atunci și hackerii vor putea face același lucru”, a adăugat el.

Citește și: