Apple vrea telefoane cu ecrane fără margini și senzori integrați

Apple vrea telefoane cu ecrane fără margini și senzori integrați

Următoarea generație de telefoane din gama Apple ar putea fi cea mai compactă de până acum, dacă producătorul reușește să creeze un ecran fără bezel.

Apple ar putea renunța la bezel și la tot ceea ce se află dedesubtul lui, mărind astfel ecranele telefoanelor până la marginea device-urilor. Asta poate fi posibil după ce compania a înregistrat un brevet care descrie integrarea senzorului de lumină ambientală în display. Astfel, nu ar mai fi nevoie de tot spațiul din jurul ecranului.

Ideea de folosire a unui senzor de lumină ambientală este destul de simplă. Prin intermediul său, telefonul știe câtă lumină ajunge pe ecran la orice moment dat. Acesta este motivul pentru care iPhone, dar și majoritatea telefoanelor de ultimă generație, pot ajusta automat luminozitatea ecranului.

De obicei, senzorul este așezat în lateralele ecranului, în partea din față a smartphone-ului. Cu toate acestea, noul brevet de la Apple ne arată că design-ul pe care aceștia îl propun mută senzorul de lumină ambientală chiar sub ecran. De asemenea, aceeași tehnică ar putea fi folosită pentru a integra și senzorul de proximitate, eliminând, din nou, spațiul ocupat acum de bezel, notează digitaltrends.com.

Un potențial dezavantaj ar putea fi că relocarea senzorului sub ecran ar duce la pierderea funcției de touchscreen în zona respectivă. Telefonul ar fi asemănător cu smartphone-urile din primă generație, unde nu tot ecranul era interactiv.

Brevetul are totuși o soluție. Partea pasivă a ecranului ar putea fi folosită pentru a afișa informații precum ora sau bateria rămasă. Renunțarea la bezel ar putea da naștere unor telefoane cu ecrane fără margini, în adevăratul sens al cuvântului. Un alt brevet înregistrat de Apple arată că aceștia vor să integreze un senzor pentru butonul Home integrat în ecran, contribuind la idee că se vrea ca marginile ecranelor să dispară. Cu siguranță, astfel de telefoane vor avea nevoie de carcase și mai rezistente.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI