Apple confirmă interesul pentru o mașină autonomă

Apple confirmă interesul pentru o mașină autonomă
15:58 13.12.2016

Am discutat deja de câteva ori cu privire la intențiile Apple vizavi de o mașină autonomă, dar zvonurile s-au confirmat chiar acum, știrile venind chiar de la companie.

Apple a trimis o scrisoare către National Highway Traffic Safety Administration (NHTSA), din Statele Unite, în care își arată clar interesul pentru mașinile autonome, oferind, de asemenea, și câteva puncte de vedere privind beneficiile acestor automobile. De asemenea, producătorul de gadget-uri are și câteva solicitări față de entitatea guvernamentală.

Scrisoarea adresată către NHTSA este scrisă de către Steven Kenner, director al departamentului de integritate de produs, în cadrul Apple. În numele companiei, acesta arată că aceștia sunt ”încântați de potențialul sistemelor automatizate în mai multe domenii de activitate, inclusiv în cel al transportului”. De asemenea, acesta mai vorbește și despre faptul că sunt ”beneficii semnificative aduse societății prin intermediul vehiculelor autonome”, conform readwrite.com.

Apple cere NHTSA să fie permisivă în ceea ce privește noua industrie. Astfel, compania speră că guvernul nu va introduce foarte multe restricții noilor veniți, astfel încât să existe posibilitatea unei probleme de intrare pe piața automobilelor autonome. Apple consideră că astfel de reguli și limitări nu vor face decât să pună bețe în roate industriei ce se dezvoltă în acest moment.

Apple ar trebui să se grăbească dacă vrea să lanseze o mașină autonomă care să se bucure de popularitate în rândul clienților. Chiar și acum, aceștia ar avea un dezavantaj față de companii precum Tesla sau Google. Compania lui Elon Musk are deja mii de testeri pentru sistemele AutoPilot, în vreme ce gigantul din Redmond are deja peste 1,6 milioane de kilometri înregistrați pe mașinile autonome.

Detaliile cu privire la mașina autonomă de la Apple sunt departe de a fi stabilite și, cel mai probabil, situația va rămâne la fel pentru câțiva ani. Compania este încă în faza de recrutare de oameni talentați, dar caută și parteneri pentru un asemenea proiect.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI