AMD lansează cea mai puternică placă video

AMD lansează cea mai puternică placă video
18:22 27.04.2016

AMD a prezentat de curând o nouă placă grafică, pe care a denumit-o ”cea mai rapidă din lume în acest moment”.

Americanii de la AMD au prezent cea mai puternică placă video a lor, obținută prin unirea a două modele AMD Radeon R9. Este denumită Radeon Pro Duo, iar principalele ei ținte sunt creatorii de conținut și cei care vor să aibă parte de o experiență optimă atunci când se folosesc de un kit de realitate virtuală. Desigur, în condițiile în care este de două ori mai bună decât una dintre cele mai performante plăci AMD, aceasta este și de două ori mai scumpă. The Verge menționează că prețul plăcii video ar putea ajunge la 1.500 de dolari.

Desigur, AMD nu a ignorat nici sectorul de gaming. Astfel, alături de driver-ele FirePro, destinate creatorilor de conținut, compania a inclus și driver-ele Radeon, pentru gamerii pasionați. În cazul în care credeți că o asemenea putere nu ar fi necesară, trebuie să știți că noile kit-uri de realitate virtuală anunțate în acest an vor necesita hardware de ultimă generația pentru a funcționa corespunzător.

Menționam într-un articol precedent că, pentru a se bucura de cea mai bună experiență atunci când folosește un asemenea dispozitiv, procesorul grafic din calculatorul utilizatorului ar trebui să fie unul extrem de puternic; de șapte ori mai puternic decât media celor întâlnite în PC-urile gamerilor în ziua de azi. Iar această informație nu a fost furnizată de oricine, ci chiar de Nvidia.

Astfel, doar 13 milioane de PC-uri din toată lumea vor îndeplini cerințele necesare în anul 2016. Dacă este să ne luăm după datele furnizate de Gartner, agenție citată și de publicația Blooomberg, asta ar însemna doar 1% din totalul calculatoarelor care vor fi folosite pe parcursul acestui an. Totuși, în cazul în care Oculus Rift sau HTC Vive vi se par prea scumpe, puteți oricând să apelați la Google Cardboard sau la Samsung Gear VR.

loading...