Cum au fost realizate efectele speciale din Game of Thrones

Considerat de mulți ca fiind unul dintre cele mai scumpe seriale TV, Game of Thrones include unele dintre cele mai spectaculoase efecte speciale, iar acum aflăm cum acestea au fost posibile.

Au trecut deja câteva săptămâni de la difuzarea finalului sezonului 6 din Game of Thrones, dar abia acum aflăm cum au fost posibile unele dintre cele mai remarcabile scene din ultimul sezon. În altă ordine de idei, dacă nu ați finalizat încă vizionarea tuturor celor 10 episoade difuzate anul acesta de HBO, ar fi bine să evitați clipurile atașate.

Ca de fiecare dată, fiecare episod din ultimul sezon din Game of Thrones a inclus câteva scene care nu puteau fi realizat doar cu actori și decoruri. Acestea necesitau și prezența unui ecran verde în fundal împreună cu o fermă de servere folosite pentru randarea unor efecte speciale fotorealiste. Nicăieri nu a fost mai evidentă utilitatea unor astfel de echipamente decât în ultimele două episoade din sezonul 6. În contextul în care episodul 9 a primit cel mai mare rating pe IMDb dintre toate episoadele din GoT, lupta dintre două armate cu câteva mii de oameni nu putea fi realizată doar pe câmpul de luptă.

Responsabile de majoritatea efectelor speciale din Game of Thrones sunt două studiouri foarte importante de la Hollywood, Mackevision și Rising Sun Pictures. Acestea colaborează cu producătorii deja de câțiva ani și tocmai au publicat online două clipuri care ne ajută să înțelegem mult mai bine cum au fost posibile scenele explosive din finalul sezonului. Nu de alta, dar o explozie de culoare verde cu o asemenea intensitate, s-ar putea să fie imposibilă fără ajutorul unor experți VFX.

În principiu, mai mult decât orice, aceste clipuri ilustrează colaborarea mai multor departamente și integrarea mai multor elemente pentru o singură scenă care poate ajunge la TV pentru câteva secunde. De exemplu, deși secvența flotei condusă de Daenerys Targaryen în ultimele momente din ultimul episod a fost realizată de Mackevision, dragonii din respectiva scenă au fost creați de Pixomodo.

Alexandru Puiu
10:12 26.07.2016
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video