Actualizările Google Play vor fi considerabil mai mici

Actualizările Google Play vor fi considerabil mai mici

Majoritatea aplicațiilor pe care le aveți pe smartphone sau tabletă primesc deseori actualizări, dar noul Google Play eficientizează semnificativ sistemul.

Încă de la primele versiuni de Google Play și Apple AppStore, actualizările la aplicații au reprezentat o problemă destul de arzătoare. Inițial, atunci când instalați un update la un program, întregul program era descărcat din nou, indiferent cât de mică sau de mare era schimbarea introdusă. Încercând să ajute utilizatorii și să micșoreze traficul pe serverele companiei, atât Google, cât și Apple au îmbunătățit semnificativ procesul în ultimii ani.

Printr-un nou comunicat de presă, cei de la Google ne anunță că actualizările descărcate din Google Play de acum înainte vor fi cu până la 65% mai mici. Această realizare a este una impresionantă și, pentru a se materializa, a implicat foarte multe artificii pe partea de programare. Cu toate că întregul proces este detaliat pe blogul Android Developers, cele mai importante detalii sunt surprinse în câteva rânduri. ,,Noul sistem Fișier-cu-Fișier se bazează pe detectarea schimbărilor în forma lor necompresată. Pentru a genera un patch, dezarhivăm fișierele vechi și noi, înainte să calculăm diferența (în continuare folosim bsdiff pentru asta). Apoi, pentru a aplica actualizarea, dezarhivăm vechiul program, aplicăm diferența pe fișiere necompresate și le arhivăm pentru obținerea noii versiuni.

Dacă nu era evident din descrierea de mai sus, întregul proces detaliat nu se va desfășura pe serverele Google Play, ci pe telefonul vostru. Cu alte cuvinte, va necesita un volum de procesare suplimentar. Din testele interne a reieșit că, pe un smartphone modern, update-ul ar dura cam o secundă per MB, iar pe telefoanele vechi un pic mai mult. Trăgând linie, oficialii gigantului din Mountain View au ajuns la concluzia că acest update, în medie, se va reflecta în download-uri înjumătățite de pe Google Play și dublarea timpului petrecut la instalarea lor.

Cei de la Google au anunțat că acest sistem se va folosi doar în cazul actualizărilor automate, ce se desfășoară atunci când aveți telefonul pus la încărcat peste noapte. Dacă vreți voi să actualizați neapărat un program, va fi folosit sistemul clasic pentru a nu necesita la fel de mult timp.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Ubergizmo