Acest sport extrem este inspirat de BASE jumping și surfing

, 08 Noi, 11:52

Pasionații de sporturi extreme au creat o activitate inspirată de BASE jumping și surfing.

BASE jumping-ul este unul dintre cele mai periculoase sporturi pe care o persoană le poate practica în ziua de azi. Acesta necesită extrem de multă îndemânare, datorită altitudinilor foarte mici, iar în anumite zone, a fost interzis prin lege. Conform Wikipedia BASE jumping-ul implică salturi cu parașuta sau cu wingsuit-ul, iar în prezent, unul din șaizeci de participanți își pierde viața.

Pentru unii, însă, BASE jumping-ul probabil nu era suficient de interesant, astfel că au decis să implementeze câteva modificări. După cum scriu jurnaliștii de la Sploid, membrii grupului Flying Frenchies se folosesc de o placă de surfing, cu ajutorul căreia navighează pe o coardă fixată la mare înălțime. Desigur, placa de surfing pare a fi fixată printr-un scripete de aceasta, astfel încât fiecare sportiv să-și poate menține echilibrul.

În videoclipul de mai sus, francezii se deplasează cu viteze mai mari de 70 de kilometri la oră, la înălțimi mai mari de 600 de metri. În urmă cu câteva luni, un BASE jumper din Italia și-a pierdut viața în timp ce realiza un video în direct pe Facebook.

Din câte se pare, italianul a folosit un wingsuit, a filmat împrejurimile, iar după aceea a plasat telefonul într-un buzunar. La scurt timp după aceea, Schmieder ar fi sărit, iar timp de 25 de secunde, cei care au urmărit transmisiunea au putut auzi sunetul produs de acesta în timp ce zbura. După aceea, transmisiunea s-ar fi oprit brusc.

Întâmplarea a avut loc la doar câteva zile după ce alt BASE jumper și-a pierdut în viața în Elveția, în Munții Dolomiți. Rata accidentelor ar fi de 43 de ori mai mare decât în cazul salturilor din avion. Din anul 1981 și până în ziua de azi, ar fi murit în jur de 299 de BASE jumperi.

Etichete:
Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail