Acest clip cu Barack Obama încercând să enumere morții din Urzeala Tronurilor te va amuza

Acest clip cu Barack Obama încercând să enumere morții din Urzeala Tronurilor te va amuza

Dacă sunteți fani adevărați, probabil că ați văzut deja ultimul episod din sezonul șase al Urzeala Tronurilor. Ei bine, și președintele SUA este un fan adevărat al serialului, așa că cei de la BuzzFeed i-au lansat o provocare interesantă. 

Barack Obama a încercat să rostească numele tuturor personajelor ucise în serialul Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones într-o înregistrare video în care preşedintele american a acceptat o provocare amuzantă lansată de site-ul Buzzfeed, realizând o serie de sarcini considerate mai dificile decât procedura de înregistrare pe listele de votanţi din Statele Unite.

În cadrul celor cinci sarcini amuzante pe care trebuia să le realizeze, Barack Obama a trebuit să desfacă firele încâlcite ale unor căşti audio, să iasă învingător în jocul de societate ”Operation” şi să numească toate personajele care au murit în serialul Game of Thrones.

”Ok, să începem. Au murit Ned, Robb, Khal Drogo, Jon – însă moartea lui nu se pune (personajul Jon Snow a fost readus la viaţă, n.r.). Şi Hodor. Acela a fost un moment trist”, a spus preşedintele Obama.

Celelalte două sarcini trasate au constat în realizarea unei brăţări a prieteniei şi alcătuirea unei coloane de cereale Cheerios pe capul unui căţeluş din pluş care îl imită pe Bo, unul dintre câinii de companie ai familiei Obama.

”Aceste lucruri au fost dificil de făcut. Dar ştiţi ce nu e deloc greu? Să vă înregistraţi pentru a vota. Sper că înţelegeţi cu toţii că aveţi puterea de a modela evoluţia ţării noastre. Nu consideraţi aceste lucruri ca fiind de la sine înţelese. Înregistraţi-vă pe site-ul BuzzFeed.Turbovote.org”, a spus preşedintele american.

”Acum, scuzaţi-mă, trebuie să mă întâlnesc cu vicepreşedintele meu”, a adăugat Barack Obama, prezentând în faţa camerei de filmat brăţara prieteniei pe care a realizat-o în timpul acestei provocări insolite şi care includea prenumele vicepreşedintelui Joe Biden.

Între timp, fanii serialului ”Urzeala tronurilor” au avut reacţii pozitive după sezonul final al celui de-al şaselea sezon din ”Game of Thrones”, care a fost difuzat duminică seară în Statele Unite.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Sursa: News.ro