5 motive pentru care merită să folosești Windows Firewall

5 motive pentru care merită să folosești Windows Firewall
10:40 27.02.2015

Windows Firewall sau Paravanul de protecție Windows este inclus în acest sistem de operare de pe vremea Windows XP Service Pack 2.

Din 2004 și până astăzi, acest produs de securitate a evoluat cu fiecare nouă versiune de Windows, ajungând să fie unul dintre cele mai eficiente produse firewall de pe piață. Dacă aveți Windows 7 sau Windows 8.1 pe calculatorul de acasă iată cinci motive pentru care merită să folosiți Windows Firewall.

1. Integrare Windows Firewall perfectă cu Windows

Windows Firewall este perfect integrat cu sistemul de operare și se configurează automat atunci când serviciile Windows încearcă să acceseze rețeaua și internetul. Nu trebuie să vă chinuiți cu multe ferestre de configurare și alerte enervante.

Atunci când vă conectați la o rețea nouă, sunteți întrebați daca doriți să găsiți PC-uri, dispozitive si conținut în acea rețea.

Windows Firewall

În funcție de alegerea făcută, Windows Firewall își ajustează automat setările astfel încât să obțineți un nivel de protecție maximă dar și să aveți la acces la serviciile și facilitățile de rețea care vă interesează.

Windows Firewall

2. Windows Firewall este foarte silențios

Atunci când instalați și folosiți o nouă aplicație din Magazinul Windows, firewall-ul se configurează automat pentru a îi oferi acces la rețea și la internet. De asemenea, aplicațiile faimoase primesc și ele automat accesul necesar la rețea și internet, fără o configurare manuală din partea utilizatorului.

Vor fi foarte rare scenariile în care veți vedea vreo alertă din partea Windows Firewall iar atunci când se întâmplă asta, nu va trebui să o ignorați.

3. Windows Firewall este ușor de folosit chiar și de începători

Puținele alerte și mesaje pe care le veți vedea din partea Windows Firewall sunt foarte ușor de înțeles chiar și de un începător. Mai jos puteți vedea o avertizare prin care puteți permite sau bloca accesul la rețea pentru o aplicație oarecare.

Windows Firewall

De asemenea, fereastra de configurare cu aplicațiile blocate și permise este foarte ușor de configurat. Tot ce trebuie să faceți este să selectați aplicația pentru care doriți să schimbați setările Windows Firewall și apoi să bifați tipurile de rețele care vreți să-i oferiți acces și să le debifați pe cele la care doriți să blocați accesul.

Windows Firewall

4. Este atât de eficient încât produse comerciale de securitate îl folosesc

Am testat multe soluții de securitate în cadrul recenziilor noastre de pe digitalcitizen.ro și am aflat că Windows Firewall oferă una dintre cele mai bune protecții firewall, fiind în testele noastre înaintea multor soluții comerciale. Firewall-ul este atât de eficient încât soluții comerciale de securitate cum ar fi cele dezvoltate de Trend Micro și F-Secure îl folosesc în produsele lor. Acestea nu instalează un modul separat pentru protecția firewall ci se integrează direct cu Windows Firewall pentru a își proteja utilizatorii.

5. Este gratis!

Majoritatea produselor de securitate care includ un modul de protecție firewall costă. Windows Firewall este unul din foarte puținele produse gratuite care oferă protecție firewall și unul dintre cele mai bune. Dacă-l folosiți, puteți economisi bani și, în loc să cumpărați o suită complexă de securitate care include un firewall, puteți cumpăra doar o licența pentru un antivirus, care costă mult mai puțin. Ori, puteți încerca un antivirus gratuit și nu veți cheltui bani pe soluții de securitate.

Aflați mai multe despre cum se configurează Windows Firewall

Dacă vreți să folosiți mai eficient Windows Firewall și să învățați cum se configurează acest produs de securitate, vă recomandăm acest ghid: Cum modificăm lista aplicațiilor permise sau blocate de Paravanul de protecție Windows.

loading...