TS-251+ și TS-451+, două NAS-uri cu HDMi și telecomandă, bune și acasă și la birou

TS-251+ și TS-451+, două NAS-uri cu HDMi și telecomandă, bune și acasă și la birou

QNAP Systems a lansat serverele de stocare TS-251+ și TS-451+, echipate cu procesoare quad-core, ce furnizează performanțe fără compromis și o soluție flexibilă de stocare firmelor cu un număr restrâns de angajați.

Noile modele dispun de soluții de virtualizare, aplicații containerizate, soluții avansate de backup, transcodare în timp real și offline, tehnologie QvPC, ieșire HDMI cu telecomandă și multe alte funcții utile pentru companiile și utilizatorii individuali ce urmăresc să construiască o soluție de stocare eficientă din punct de vedere al costurilor.

TS-251+ și TS-451+ sunt motorizate de procesoare Intel Celeron quad-core la 2GHz (burst 2.42GHz), construite pe 22nm, cu 2GB/8GB memorie RAM DDR3L. Acestea includ două porturi Gigabit LAN, ce pot procesa până la 225 MB/s cu criptare AES 256-bit pentru foldere și volume.

Noile modele rulează QTS 4.2, un sistem de operare pentru NAS, cu o varietate de funcții ce pun în valoare aplicațiile pentru utilizatorii individuali și companii. Aceștia pot rula multiple aplicații pe mașini virtuale bazate pe Windows, Linux, UNIX și Android, instalate pe NAS cu ajutorul Virtualization Station și pot opera multiple sisteme Linux izolate.

Container Station integrează tehnologiile de virtualizare LXC și Docker și permit descărcarea aplicațiilor din Docker Hub Registry. Fără a mai fi limitată în zona high-end, TS-x51+ include mult-anticipata funcție snapshot (sunt necesari cel puțin 4GB RAM). QTS Storage Manager poate crea cu ușurință imagini, atât ale volumelor cât și ale adreselor LUN, iar utilizatorii pot efectua replicări. Seriile NAS oferă, de asemenea, soluții flexibile de backup pentru Windows și Mac, precum și soluții de recuperare a datelor cu Real-Time Remote Replication (RTRR), rsync și backup în cloud.

Utilizatorii pot folosi cu ușurință serverele TS-251+ și TS-451+ grație tehnologiei QvPC. Prin simpla conectarea a unei tastaturi, a unui mouse și a unui monitor, utilizatorii pot accesa direct datele stocate, pot rula multiple mașini virtuale, pot naviga pe internet, se pot bucura de filme 1080p cu sunet 7.1 HD și control prin telecomandă, pot monitoriza live cu Surveillance Station, etc. Serverele NAS dispun de excelente capacități de transcodare online și offline, precum și de distribuția simultană a fotografiilor, filmelor și fișierelor audio către mai multe dispozitive, prin utilizarea interfețelor Bluetooth, USB, HDMI, DLNA, Apple TV și Chromecast.

TS-x51+ este ideal pentru organizațiile care doresc să-și construiască un mediu cloud privat sigur, cu numeroase opțiuni ce includ partajarea între platforme Windows, Mac, Linux și Unix, suportul pentru serviciile de directoare Windows AD, LDAP și Windows ACL; server VPN cu suport L2TP/IPsec, OpenVPN și PPTP; verificarea în doi pași; accesul criptat și multe altele.

Companiile solicită soluții economice care să ofere stocare flexibilă și adaptabilitate la tendințele de creștere a volumelor de date. Designul scalabil al modelului TS-x51+ suportă extinderea capacității prin conectarea unei unități de QNAP UX-800P cu 8 sertare sau a unității UX-500P cu 5 sertare, oferind o capacitate totală de până la 96TB.

Noile modele NAS TS-251+ și TS-451+ vor fi disponibile în România în scurt timp la următoarele prețuri aproximative: TS-451+-8G – 519 EUR, TS-451+-2G – 399 EUR, TS-251+-8G – 399 EUR, TS-251+-2G – 279 EUR.

Citește și:
Etichete: