Toshiba Satellite Click 10 ar putea fi cel mai ieftin hibrid

Toshiba Satellite Click 10 ar putea fi cel mai ieftin hibrid
Alexandru Puiu
11:00 16.09.2015

Sistemele hibride sau convertibile au multe merite şi avantaje. Până la Toshiba Satellite Click 10 însă, erau şi foarte scumpe.

Dacă eraţi în căutarea unei tablete accesible cu Windows 10 pentru portabilitate, dar v-aţi fi dorit şi un dock cu tastatură pentru momentele în care vreţi să scrieţi un pic mai mult, un gadget precum Toshiba Satellite Click 10 ar putea fi ideal. Nu de alta, dar construcţii similare de la Microsoft, Dell sau Lenovo sunt cu mult peste bugetul pe care îl avem la dispoziţie de cele mai multe ori pentru un sistem portabil.

Citeste și: Cele mai bune laptopuri în 2015: performanțe remarcabile la un preț foarte bun

Toshiba Satellite Click 10 este un sistem portabil entry level ce se poate comporta ca un notebook clasic, dar partea cu display-ul poate funcţiona la fel de bine şi separat. Are doar 544 de grame când este folosită ca şi tabletă, context în care se încadrează în doar 9 milimetri grosime, iar împreună cu tastatura ajunge la 1 kilogram. În ceea ce priveşte specificaţiile tehnice, există părţi bune şi aspecte mai puţine bune ale ecuaţiei.

Întregul ultra portabil Toshiba Satellite Click 10 este construit în jurul unui display sensibil la atingere cu diagonala de 10 inci şi o rezoluţie Full HD de 1900 x 1200 pixeli. Are două camere de 8, respectiv 2 megapixeli pe partea din faţă, iar în funecţie de buget puteţi investi în varianta de 32 sau 64GB, expandabili prin intermediul unui card microSD. Sistemul audio este certificat Dolby Digital Plus, în timp ce semnalul de computer pe TV poate fi transmis prin intermediul unui port micro HDMI. Partea mai puţină plăcută pentru amatorii de performanţă constă în utilizarea procesorului Intel Atom x5 de ultimă generaţie, în loc de un Intel Core M sau Intel Core i de generaţie recentă. Cantitatea de memorie RAM este egală cu 2GB, o valoare care, deşi este suficientă pentru majoritatea sarcinilor, s-ar putea să vă frustreze la un momentdat.

Preţul pentru Toshiba Satellite Click 10 este de doar 350 de dolari, o valoare mai mult decât decentă având în vedere că rulează Windows 10 şi poate fi folosit la aproape orice.

Comentarii
loading...