23 dec. 2015 | 12:09

„The Martian”, testat în realitate: cercetătorii vor să crească cartofi pe Marte

ACTUALITATE

Dacă ai văzut The Martian, în producția lui Ridley Scott, deja știi că nu e chiar ușor să crești legume pe planeta roșie. Atmosfera e compusă în proporție de 95% din dioxid de carbon, iar apa nu e chiar suficientă pentru a susține viață.

O echipă de cercetători de  la Centrul Internațional de Cartofi (CIP) și NASA vor să crească cartofi pe Marte, pentru a încerca teoria din film. Inițiativa mai are un scop, și anume de a descoperi metode prin care putem crește cartofi pe Terra, în condiții nu chiar ospitaliere. Dacă există o formulă magică, are potențialul de a salva milioane de vieți. „Cum putem învăța mai multe despre schimbările climatice, dacă nu prin cultivarea recoltelor pe o planetă care a murit acum două miliarde de ani?”, a spus Joel Ranck, de la CIP.

„Avem nevoie ca oamenii să înțeleagă că dacă putem crește cartofi în condițiile extreme de pe Marte, putem salva vieți pe Pământ”, a mai spus el. Un lucru trebuie știut, totuși: încă nu se aventurează nimeni să crească cartofi chiar pe Marte, ci într-un laborator care simulează aproape exact condițiile de acolo. Va fi folosit sol Peruvian și atmosfera artificială va fi bogată în dioxid de carbon. Partea bună e că dioxidul de carbon accelerează creșterea, dar până la asigurarea hranei pentru primii locuitori de pe Marte, prioritatea sunt cei 842 de milioane de oameni afectați de foamete, potrivit Science Alert.

De ce cartofi? Pentru că sunt foarte hrănitori și sunt excelente surse de vitamina C, fier și zinc. La acest proiect ambițios lucrează experți din California, Lima și Dubai, care speră să facă în așa fel încât banalul cartof să rezolve problema foametei și sărăciei, în timp. Dat fiind faptul că după 2030 vom trimite oameni pe Marte, cercetarea va deveni și mai prețioasă. „Eforturile extraordinare ale echipei reprezintă startul pentru fermele extratereste”, a spus Chris McKay, de la NASA. Ideea de a crește hrană pentru viitoarele colonii din spațiu va deveni o realitate în curând, ceea ce e uimitor. Să sperăm că nu se va pune problema de situații pe viață și pe moarte, precum în cazul lui Mann din The Martian.