Teorii despre cum am ajuns oameni și de ce sunt toate greșite

Teorii despre cum am ajuns oameni și de ce sunt toate greșite

Omul, ce mașinărie complexă! Oricine este de acord cu această afirmație. Dar ce este atât de special la Homo sapiens de ne face atât de unici printre animale și cum au dobândit strămoșii noștri acel element special? Ultimul secol a abundat în teorii cu privire la dezvoltarea noastră ca oameni. Unele dintre acestea dezvăluie detalii despre cum trăiau oamenii în trecut și despre cum au evoluat.

Multe dintre aceste teorii au meritul lor, dar împart aceeași prejudecată: ideea că umanitatea poate fi definită printr-o singură trăsătură sau un grup de trăsături și că un singur stadiu din evoluția noastră să fie un punct de cotitură în drumul inevitabil către Homo sapiens.

Ne facem propriile unelte

unelte stravechi

„Omul este special pentru că își construiește singur uneltele”, a susținut antropologul Kenneth Oakley într-un articol scris în 1944. Maimuțele folosesc obiecte găsite prin natură pe post de unelte, a explicat acesta, dar ascuțirea bețelor și pietrelor în scopul utilizării acestora pe post de unelte este o îndeletnicire întâlnită doar la oameni. La începutul anilor 1960, Louis Leakey a atribuit capacitatea de a construi unelte unei specii denumite Homo habilis (Omul bun la toate), care a trăit în estul Africii acum 2.8 milioane de ani. Cu toate astea, teoriile acestora au fost dărâmate de antropologi moderni, care au demonstrat că și cimpanzeii sculptează bețe pentru a le folosi în diverse scopuri. De exemplu, aceștia rup frunzele de pe ramurile de copac și le folosesc pentru a săpa în pământ după insecte.

Ne împărțim mâncarea

food sharing

În anii 60, antropologul Glynn Isaac a descoperit dovezi conform cărora animalele moarte erau mutate din locul în care au decedat în locuri unde carnea acestora putea fi împărțită cu întreaga comunitate. Isaac a văzut această inițiatică ca o formă de împărtășire a informaților despre unde poate fi găsită hrană, iar asta ar fi condus la dezvoltarea limbajului și a altor forme comportament social. Totuși, s-a descoperit că unele maimuțe făceau exact acealși lucru pentru a împărți mâncarea cu semenii lor.

Înotăm dezbrăcați

Mai de curând, Elaine Morgan, o scriitoare pentru o serie de documentare TV, susținea că oamenii sunt foarte diferiți de alte primate prin faptul că strămoșii noștri s-au dezvoltat într-un mediu diferit – lângă și în apă. Părul corporal îi făcea înotători mai rapizi, iar faptul că puteau sta în două picioare le permitea să meargă prin apă. Ipoteza unei maimuțe acvatice a fost intens contestată de comunitatea științifică, Totuși, în 2013, David Attenborough a promovat această ipoteză, aducând dovezi supra existenței unei astfel de maimuțe.

Aruncăm cu lucruri

stone trowing

Arheologul Reid Ferring consideră că strămoșii noștri au început să se îmbărbăteze atunci când au dezvoltat abilitatea de a arunca pietre cu mare putere. La Dmanisi, în Georgia, Ferring a găsit dovezile prezenței unor Homo erectus, care ar fi inventat moartea prin aruncarea cu pietre, pentru a alunga prodătorii departe de hrana acestora. „Oamenii din Dmanisi erau mici, iar locul era plin de pisici gigantice”, a declarat Ferring.  „Cum au ajuns aici tocmai din Africa? Aruncatul cu pietre ar putea fi răspunsul”, a completat arheologul. Acțiunea de a arunca cu pietre ne-a făcut și ami sociabili, susține acesta, deoarece era necesar un efort de grup pentru ca operațiunea să aibă succes.

Vânăm

Vânatul a făcut mult mai mult decât să inspire cooperarea. Această idee este suținută de doi antropologi americani care au dezvoltat subiectul într-un articol publicat în 1968. „Intelectul nostru, interesele, emoțiile și instinctele noastre de bază sunt produsul evoluției și succesul adaptării cînd vine vorba de vânat.”, declarau aceștia. Creierele noastre mai dezvoltate, de exemplu, s-au extins din nevoia stocării cât mai multor informații despre unde găsim hrană și cum s-o vânăm. Vânatul a ajutat și la stabilirea unor roluri diferite între bărbat și femeie. În timp ce bărbații erau la vânat, femeile se ocupau de gospodărie. Asta ridică următoarea întrebare: de ce și femeile au creierul dezvoltat?

Schimbăm mâncarea pentru relații intime

Ca să fim mai exacți, relații intime monogame. Momentul crucial în evoluția umanității, potrivit lui C. Owen Lovejoy, a fost atunci când s-a dezvoltat monogamia, acum șase milioane de ani. Până atunci, masculii alfa neghiobi, care erau destul de șmecheri ca să fure femeile altora, aveau parte de cele mai multe relații sexuale. Femeile monogame, totuși, favorizau bărbații capabili să procure hrană și care stăteau prin jurul gospodăriei ca să aibă grijă de copii. Potrivit lui Lovejoy, strămoșii noștri au început să meargă în două picioare din acest motiv. Astfel, aceștia ar fi avut mâinile libere pentru a putea căra mai multă hrană pentru familie.

Ne gătim mâncarea

food cooking

Creierele dezvoltate cer mulă mâncare. Materia cenușie necesită de 20 de ori mai multă energie decât musculatura. Strămoșii noștri nu ar fi putut evolua pe baza unei diete vegetariene. Unii cercetători susțin că am pornit în procesul de evoluție abia atunci când am început să mâncăm carne, o sursă de hrană bogată în proteine și grăsimi, acum mai mult de trei milioane de ani în urmă. Iar potrivit antropologului Richard Wrangham, odată ce strămoșii noștri au inventat gătitul, un obicei uman care face mâncarea mai ușor de digerat, aceștia au consumat mai puțină energie mestecând și astfel ar fi avut mai multă energie pentru creier. Într-un final, creierele alea mari s-au dezvoltat destul de mult încât să ia decizia să devină vegani, și, ce să vezi, proști nu sunt.

Putem merge în două picioare

O altă teorie demontată, cu privire la abilitatea noastră de a merge în două picioare, aparține susținătorilor „ipotezei savanei”. Aceasta susține că schimbările climatice sunt cele care au făcut această evoluție posibilă. În timp ce Africa devenea din ce în ce mai secetoasă, acum trei milioane de ani, pădurile s-au micșorat și savanele au ajuns să domine peisajul. Astfel, pentru a putea supraviețui, primatele ar fi trebuit să se ridice în două picioare pentru a putea vedea peste iarba înaltă. Astfel, se puteau feri de inamici și puteau merge mai ușor prin iarbă, în căutare de hrană și iarbă. Ipoteza a fost dărâmată în 2009, când, în Etiopia, s-au descoperit rămășițele unor oameni capabili să meargă în două picioare și care au trăit în urmă cu 4.4 milioane de ani. Partea interesantă este că regiunea era împădurită și mlăștinoasă. Ei bine, cu toate astea, oamenii de atunci puteau să meargă în două picioare.

Ne unim pentru a cuceri

hunting

Antropologistul Curtis Marean oferă o viziune asupra originii oamenilor care se potrivește foarte bine cu epoca globalizării. Suntem cea mai invazivă specie. După mii de ani în care strămoșii noștri s-au mulțumit cu un singur continent, aceștia s-au hotărât să colonizeze întregul Pământ. Cum au reușit asta? Secretul ar consta într-o predispoziție genetică pentru cooperare, nu din altruism, ci din conflict. Grupurile care au cooperat au dezvoltat un spirit competitiv care le-a oferit posibilitatea să supraviețuiască, în detrimentul celor care au decis să rămână solitari. Marean susține și că „acest aspect a accelerat nevoia oamenilor de inovație, dând naștere armelor avansate.”

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: