18 iul. 2015 | 15:53

Star Trek în viaţa reală: tehnica medicală care ţi-ar putea regenera corpul instantaneu

ACTUALITATE
Star Trek în viaţa reală: tehnica medicală care ţi-ar putea regenera corpul instantaneu

Abilitatea de a vindeca rănile repede este una dintre cele mai atractive tehnologii imaginate de universul ştiiţifico-fantastic. Celebrii medici din Star Trek, capabili să panseze răni şi arsuri instant, regenerând ţesutul pacientului cu ajutorul unei ”arme medicale” cu laser este unul dintre cele mai faimoase exemple în acest sens.

Astfel de tehnologii pot părea simple fantezii, dar specialiştii susţin că suntem aproape de a dezvolta astfel de dispozitive medicale. Grupul de cercetători condus de Mark Bass a reuşit să utilizeze cu succes un emiţător de ultrasunete care să accelereze refacerea ţesuturilor. Acesta nu are încă rezultatele din Star Trek, dar ar putea reduce cu circa 30% durata de convalescenţă. Pacientul se bucură de un confort mai mare, iar rănile sunt susceptibile la infecţii pentru o perioadă mult mai scurtă de timp.

O soluţie salvatoare după 30 de ani

Această tehnologie ar putea fi cu adevărat salvatoare, în special pentru persoanele care se vindecă mai lent. După vârsta de 30 de ani, capacitatea corpului uman de a se vindeca scade, iar după 60 de ani acest lucru reprezintă o problemă foarte mare. Alţi factori de risc care contribuie la scăderea capacităţii corpului de se vindeca sunt diabetul, obezitatea şi fumatul. Prin urmare, o mare parte a populaţiei suferă de aceste probleme de vindecare, scriu cei de la IFL Science.

Pe măsură ce are loc acest efect, leziunile se pot transforma în boli cronice care nu se mai vindecă, pentru că celulele deteriorate ale pielii devin latente. Printre acestea se numără leziuni din timpul somnului sau diferitele forme de ulcer. În afară de faptul că sunt dureroase, în cazuri extreme, aceste leziuni duc la amputarea membrelor.”Am descoperit că tratamentele cu ultrasunete pot reactiva celulele latente şi deci pot reporni procesul de vindecare”, spune Bass.

[related]

Este cunoscut faptul că fătul poate să vindece complet orice leziuni, fără ca aceasta să lase în urmă orice fel de rană. Tratamentul cu ultrasunet ar fi capabil să dea timpul înapoi şi să stimuleze celulele să îndeplinească funcţii pe care le aveau cândva. Fiind o stimulare a unor procese naturale, acest tratament nu are efecte secundare, spre deosebire de majoritatea medicamentelor care afectează corpul din punct de vedere chimic.

Dispozitivul cu ultrasunete funcţionează prin inducerea unor nanovibraţii în membranele celulelor pielii. Aceste vibraţii duc la deschiderea unor canale la suprafaţa celulelor care permite libera circulaţie a calciului de-a lungul membranelor. Calciul este cel care controlează numeroase funcţii ale celulelor. „Am reuşit să inversăm o serie de defecte de vindecare cauzate de diabet, vârstă sau boli congenitale, astfel încât rănile tratate să se vindece la fel de repede ca rănile tinerilor sănătoşi”, spune Bass.