Samsung a avut cele mai mari vânzări pe piața smartphone-urilor în ultimele luni

Samsung a avut cele mai mari vânzări pe piața smartphone-urilor în ultimele luni
Bogdan Cristea
17:29 18.12.2015

În al treilea sfert financiar al anului, cei de la Samsung au reușit să se claseze pe primul loc în ceea ce privește vânzările de telefoane.

Al treilea sfert financiar al anului 2015 a fost unul extrem de reușit pentru cei de la Samsung, compania coreeană reușind să ocupe primul loc pe piața de smartphone-uri la capitolul vânzări. După cum scriu cei de la GSMArena, studiul a fost efectuat de o compania denumită Digitmes research, care susține, de asemenea, că Apple ar ocupa locul doi. Cota de piață a celor de la Samsung ar fi de 25,6%, în timp ce marii rivali din Cupertino nu ar deține decât 14,5%.

Lista celor mai bune cinci companii ar fi fost completată de Huawei, Lenovo și LG cu cote de piață de 7,4%, 4,8% și, respectiv, 4,5%. Chinezii de la Xiaomi nu au ocupat decât locul șase, cu o cotă de piață de 3,8%. Sony și Microsoft, de cealaltă parte, nu au reușit să se numere nici măcar printre cei mai mari zece vânzători de smartphone-uri.

Aproape 332 de milioane de telefoane au fost livrate la nivel global, cu 7.7% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Este important de menționat că dintre primele 15 companii, 9 sunt din China. Cele mai bune rezultate au fost înregistrate de Huawei, care a livrat peste 100 de milioane de dispozitive în aceste luni, fiind una dintre cele trei companii care au reușit o asemenea performanță (celelalte două sunt Apple și Samsung).

Comentarii
loading...