Chinezii de la Huawei prezintă oficial noul Mate 8

Chinezii de la Huawei prezintă oficial noul Mate 8
14:42 27.11.2015

După cum era de așteptat, cei de la Huawei au prezentat în mod oficial noul Mate 8.

Huawei Mate 8 este cel mai nou dispozitiv de top pe care chinezii l-au introdus pe cea mai importantă piață a lor.  În mod interesant, Mate 8 este numit ”cel mai avansat flagship” al companiei, fiind dotat cu noul procesor Kirin 950. După cum am menționat în urmă cu ceva vreme, Kirin 950 este unul dintre primele modele care folosesc procesul de fabricare pe 16 nanometri FinFET Plus al celor de la TSMC. Avem de-a face cu un procesor octa-core, cu patru nuclee Cortex A-72 și patru nuclee Cortex A-53, alături de un engine grafic Mali-T880.

Collage Huawei Mate 8

Având în vedere ecranul cu o diagonală de 6 inci, Huawei Mate 8 poate fi încadrat ușor în categoria phablet-urilor. Telefonul este fabricat din aluminiu și sticlă 2,5D, iar ecranul, la fel ca în cazul modelului Mate S, suportă o rezoluție Full HD. Lista de specificații include un senzor Sony IMX298 de 16 megapixeli pe spate și unul de 8 megapixeli pe față.

După cum scrie Android Central, Mate 8 va fi disponibil în trei variante diferite. Una cu 3GB RAM și 32GB pentru stocare, una cu 4GB RAM și 64GB și alta cu 4GB RAM și 128GB. Toate acestea vor avea un acumulator cu o capacitate de 4.000mAh, ceea ce înseamnă că telefonul va rezista o zi întreagă fără a avea nevoie de reîncărcare. Lansarea oficială va avea loc la CES 2016, ocazie cu care vom afla mai mult informații în legătură cu prețul și disponibilitatea.

Etichete: