Rusia trimite un echipaj feminin în spațiu pentru a combate sexismul

Rusia trimite un echipaj feminin în spațiu pentru a combate sexismul
10:28 31.10.2015

Timp de opt zile un echipaj format din şase femei din Rusia va urca la bordul unei nave spaţiale în scopul unui experiment care prevede examinarea stării lor fizice, sociale şi psihologice pe distanţe lungi de zbor cosmic.

Echipa va efectua 10 experimente ştiinţifice pentru simularea presiunii de lucru într-un zbor până la Lună şi înapoi. Ele vor mai avea, de asemenea, şi 90 de minute pe zi timp liber, în care vor putea viziona filme, citi sau comunica.
Echipajul este format din femei cu vârsta cuprinsă între 22 şi 34 de ani. Acestea sunt Yelena Luchitskaya, Darya Komissarova, Polina Kuznetsova, Anna Kussmaul, Inna Nosikova, şi Tatyana Shiguyeva, specialiste în medicină, biofizică şi psihologie, potrivit IFL Science.

Experimentul va începe pe 6 noiembrie. Acum, participantele simulează zborul într-o navă spaţială de lemn, echipată cu camere de luat vederi ce permit supravegherea constantă a membrilor echipajului de către medici şi savanţi.

“O astfel de echipă participă pentru prima dată într-un experiment de simulare. Este interesant, pentru noi, să vedem ce este special în modul de comunicare al femeilor aflate în spaţiu”, explică conducătorul experimentului Sergei Ponomaryov.

Valentina Tereshkova, cosmonaut rus, a fost prima femeie din lume care a zburat în cosmos. S-a întâmplat în 1963, la doar doi ani după ce Yuri Gagarin a devenit primul om care a zburat în cosmos. De atunci, 40 de femei din diferite ţări au zburat în cosmos.
“Nu a existat niciodată un echipaj de sex feminin pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Considerăm că viitorul spaţiului aparţine în egală măsură bărbaţilor şi femeilor, însă, din păcate, nu au fost prea multe femei în spaţiu până acum”, afirmă Sergei Ponomaryov.
“Va fi foarte curios să analizăm datele din perspectivă psihologică. Unii zic că doua gospodine se înţeleg cam greu într-o bucătărie”, afirmă Igor Ushakov, directorul Institutului de Probleme Biomedicale din Moscova.
La conferinţa de presă au fost adresate întrebări precum: “Cum vă veţi descurca fără machiaj opt zile? şi Cum veţi face faţă situaţiei de a nu avea un bărbat prin preajmă? ” Răspunsurile nu au ezitat să vină: “Noi suntem foarte frumoase şi fără machiaj”, a declarat  Darya Komissarova, una dintre membrele echipajului. “Noi avem treabă. Şi când ai de lucru nu te gândeşti la femei sau la bărbaţi”, a răspuns la rândul ei Anna Kussmaul.
Aceasta nu este prima dată când a fost ridicată problema sexismului din spaţiul cosmic. Yelena Serova e prima femeie din Rusia de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Ea a declarat că mass-media a bombardat-o cu întrebări superficiale din cauza genului, una fiind dacă îşi face griji cum o să-şi spele părul la bordul ISS.

Etichete: