Programul care „accelerează” potențialul afacerilor românești

Programul care „accelerează” potențialul afacerilor românești
Andrada Bonea
18:18 03.12.2015

RICAP se intitulează „primul accelerator român de tehnologie, care conectează antreprenorii români la piața globală”. Cu alte cuvinte, programul reprezintă oportunitatea de a participa la șase luni de mentorat cu experți de top din industrie și o finanțare pentru companiile care vin cu cele mai bune idei.

Aplicația se face online până pe 12 decembrie, pe www.ricap.ro. Produsele hardware care intră în competiție trebuie să aibă la bază o tehnologie și să aibă utilitate în domenii precum medicina, agricultura, energia sau să rezolve o nevoie a pieței. Evident, elementul inovator este factorul decisiv, iar RICAP va selecta cinci companii, care vor fi susținute să ajungă pe piața internațională, cu investiții directe de până la 30.000 de euro.

De asemenea, cele șase luni de consultanță oferită de experți în domeniu reprezintă un alt element distinctiv al acestei ediții RICAP. Companiile finaliste vor avea parte de coaching și consultanță one-on-one pe zona de dezvoltare strategică și atragere de investiții, servicii specializate de suport: juridice, financiare, proprietate intelectuală și marketing, investițiile directe deja menționate, spațiu de lucru în București, două vizite de business în Statele Unite pentru conexiuni strategice și pitching și, la finalul programului, un eveniment de pitching, la care vor fi invitați investitori și VC.

Astfel, scopul este de a da un imbold companiilor cu potențial și care au deja tehnologii suficient de dezvoltate și apropiate de nevoile pieței. Programul de mentorat și toate activitățile anexe îi vor perfecționa pe concurenți în ceea ce privește „vânzarea” eficientă a ideilor și implică și un schimb de experiență cu profesioniști în domeniu. Fiecare companie din Academy va avea dedicat un mentor român cu experiență în zona de business și tehnologie, cum ar fi Sergiu Neguț, Dan Mihăescu sau Andrei Pitiș și un mentor din Statele Unite, pentru a valida și a-și dezvolta tehnologia, va avea acces la un workshop intensiv în București cu speakeri internaționali, cu privire la comercializarea inovării, webinarii, industry saloons și sesiuni de feedback cu specialiști din Statele Unite.

Comentarii
loading...