Playfilm – American Ultra, o bandă desenată confuză cu oameni reali

Playfilm – American Ultra, o bandă desenată confuză cu oameni reali
Andrada Bonea
16:21 25.09.2015

American Ultra pare un film destinat adolescenților instabili emoțional, așa că am fost destul de sceptici înainte să îl vedem. Totuși, ne-am învins prejudecățile, am mers la Cinema City pentru a-l bifa pe listă și am rămas cu sentimente mixte. Și cu obrajii umezi, dar de râs.

American Ultra: Agent descoperit este o comedie de acţiune concentrată pe povestea lui Mike (Jesse Eisenberg), un tip aparent ghinionist şi nemotivat, a cărui viaţă banală cu Phoebe (Kristen Stewart), iubita sa cu care locuieşte, este întoarsă pe dos pe neaşteptate. La fel ca în viața reală de semi-adult.

Fără să ştie acest lucru, Mike este de fapt un agent CIA letal, extrem de bine antrenat, aflat „în aşteptare”. Pentru că, ce e drept, nu e nimic ieșit din comun în a fi un super-agent secret fără să ai nici cea mai vagă idee despre asta. Ar putea fi povestea oricăruia dintre noi. Într-o fracţiune de secundă, când trecutul său secret se întoarce să-l bântuie, Mike este aruncat în mijlocul unei operaţiuni guvernamentale mortale şi este forţat să-şi scoată la iveală eroul de acţiune interior, pentru a supravieţui.

Recenzie American Ultra

Da, ironia cu ușor iz de clișeu e că, din nou, iepurele sare de unde nu te aștepți. Sau eroul, în funcție de caz. Nu ai avea nici cea mai vagă bănuială că Mike ar putea fi mai mult decât un tânăr debusolat, care face abuz de droguri și duce o viață care nu pare să se îndrepte într-o direcție bună.

Singurul element care l-ar putea detașa într-o oarecare măsură de mediocritate pe al nostru erou ar fi conceptul său de comicbook, Apollo Ape, care ar putea avea succes dacă s-ar concretiza. Totuși, guvernul a găsit cumva o metodă să îi transforme corpul plăpând într-o armă letală. Serios, tipul ăsta omoară doi duri (chiar așa se numesc în film, nu e un produs al imaginației mele) cu o linguriță. Fără să înțeleagă exact cum a făcut asta. Am apreciat faptul că, de data asta, nu a mai fost vorba de o metodă de modificare a creierului uman și de computerizare a lui, o temă exploatată parcă pentru a satisface fanteziile amatorilor de teorii ale conspirației.

Încă un bonus, deși nu credeam că voi spune vreodată asta, e Kristen Stewart. Dacă nici filmul acesta nu va fi suficient pentru a înlătura mitul actriței cu poker face, nu știu ce ar putea fi. Se descurcă mai mult decât onorabil cu rolul de iubită, mamă și toate gradele de rudenie pentru Mike. E o contradicție simpatică între cele două personaje, care par a concura pentru premiul de „cel mai dezorientat adolescent al anului”. Și, de asemenea, contrastul dintre procesele cognitive încetinite de consumul de droguri și reflexele de mașină de ucis ale lui Mike te vor face să te gândești la colegul acela din liceu olimpic la toate materiile, dar cu o logică plină de lacune în viața de zi cu zi.

M-am uitat, de pură curiozitate, la nota de pe IMDB, pentru a descoperi că e cam pe unde mă așteptam, și anume în jur de 6. Nu e un film de care să te atașezi emoțional, nu te va adânci în contemplare, dar dacă mergi însoțit de o persoană aflată pe aceeași lungime de undă a umorului, s-ar putea să te distrezi. Cei care s-au ocupat de scenariu au făcut o treabă tare bună cu replicile istețe și stupide deopotrivă.

Eu am avut mai multe mini-crize de râs, piperate de câte un facepalm ocazional, care venea ca o reacție automată la boacănele lui Mike și la logica lui defectuoasă. Un utilizator IMDB l-a descris drept un soi de hibrid între Bourne și Chuck, dar colegul meu, Octavian Palade, a spus-o mai bine: se situează undeva între Kill Bill și Pineapple Express.

Echipa de producție ar fi putut scoate mai mult din subiect, mai ales dacă ar fi exploatat mai mult tematica bolilor psihice. La fel ca în cazul teoriei cu iz de conspirație potrivit căreia, în Harry Potter toate personajele sunt internate într-un ospiciu numit sugestiv Hogwarts, ar fi fost interesant ca acțiunea din American Ultra să împletească în jurul acestei idei.  Prin urmare, reaprinderea luminilor în sală m-a lăsat cu emoții confuze. Nici până în momentul de față nu pot spune dacă mi-a plăcut cu adevărat filmul, sau dacă a fost doar o gură de aer și de amuzament după câteva zile dificile și ticsite cu responsabilități.

Vestea bună e că se lasă mult loc de interpretări. Din punctul meu de vedere, sfârșitul, iar prin sfârșit nu mă refer la finalul propriu-zis, ci chiar la credite, arată poate o altă modalitate prin care ai fi putut percepe întreaga acțiune cu tentă suprarealistă a filmului. Poate că dificultatea de a așterne pe hârtie ideile sale de bandă desenată l-a împins pe Mike să își transforme viața într-una. În orice caz, mergi să vezi filmul, mai ales dacă ai un umor cu umbre întunecate. Dar nu precum cele ale lui Christian Grey.

 

Comentarii
loading...