Nokia 222 este telefonul Microsoft cu autonomie de o lună

Nokia 222 este telefonul Microsoft cu autonomie de o lună
06:47 26.08.2015

Dacă vă e dor de anii în care telefonul mobil avea autonomie de o săptămână, achiziţionaţi-vă noul Nokia 222 care rezistă o lună departe de priză.

Cu toţii suntem curioşi de noile vârfuri de gamă ale celor de la Microsoft. În ultimele săptămâni au apărut tot mai multe zvonuri legate de Lumia 940 şi Lumia 940, două dispozitive ipotetice cu configuraţii hardware de top. Cu toate acestea, Microsoft se pare că are alte priorităţi. Din acest motiv, tocmai a lansat două telefoane ,,de vorbit”. Cu numele Nokia 222 şi Nokia 222 Dual SIM, acestea au configuraţii hardware identice cu excepţia faptului că unul dintre ele poate funcţiona simultan pe reţelele a doi operatori de telefonie.

În cazul în care numele Nokia vă induce în eroare, nu ar trebui să o facă. Microsoft are dreptul să folosească acest brand pentru oricare dintre dispozitivele sale noi. Rămâne la latitudinea gigantului din Redmond dacă asociază sau nu acest nume cu smartphone-uri impresionante sau nu.

Teoretic, noile Nokia 222 şi Nokia 222 Dual SIM nu pot fi introduse în categoria smartphone-urilor, dar volumul de funcţionalitatea inclus s-ar putea să vă inducă în eroare. În definitiv, aţi mai văzut aşa numite telefoane de vorbit dotate doar Facebook, Twitter, Facebook Messenger sau Skype, sub numele de feature phone. În plus, va fi inclus şi un browser de internet, deşi acesta din urmă va fi limitat la utilizarea unor conexiuni de date 2.5G. Ambele aparate au o cameră principală de 2 megapixeli şi, chiar dacă nu poate fi folosită pentru captura unor cadre impresionante, este suficientă în multe circumstanţe.

Partea cea mai uimitoare a acestui anunţ constă în durata de viaţă a bateriei. Nokia 222 promite 29 de zile de standby, în timp ce versiunea Dual SIM micşorează această cifră până la 21 de zile. În ambele circumstanţe, 20 de ore de conversaţie sunt garantate. Dacă vreţi folosiţi noile telefoane pentru redarea de muzică, puteţi asculta 45 de ore de radio şi 50 de ore de MP3-uri.

Preţul de start pentru Nokia 222 şi fratele său dual SIM este de 37 de dolari fără subvenţii începând de luna viitoare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI