Mitsubishi vrea să înlocuiască luminile de semnalizare cu ceva mult mai practic

Mitsubishi vrea să înlocuiască luminile de semnalizare cu ceva mult mai practic

Japonezii de la Mitsubishi au dezvoltat un sistem prin care să avertizeze atât mașinile din jur, cât și pietonii, în legătură cu direcția în care se deplasează autoturismele lor.

Poziționate în toate cele patru colțuri ale mașinii, semnalizările sunt, de cele mai multe ori, vizibile pentru ceilalți participanți la trafic, pietonilor fiindu-le mai dificil să le observe atunci când doresc să traverseze o stradă, de exemplu. Așadar, Mitsubishi Electric dezvoltă un nou sistem de semnalizare, care proiectează pe stradă direcția în care autoturismul dorește să meargă. Astfel, acțiunea acesteia va fi evidentă pentru toți cei din jur.

Sistemul aduce aminte de cel implementat de BMW, care îți luminează calea până la mașină, pe timpul nopții. Totuși, cei de la Mitsubishi duc lucrurile mai departe și dezvoltă un sistem prin care vor fi proiectate acțiuni precum direcția în care circulă mașina – înainte, înapoi, la stânga, la dreapta – și deschiderea ușilor, avertizându-i pe cei din trafic. Orice biciclist care s-a „proptit” subit într-o portieră deschisă, ar trebui să aprecieze inițiativa celor de la Mitsubishi.

Alimentate de LED-uri, proiectoarele nu doar că nu vor afecta bateria mașinii, dar vor ajuta la reducerea accidentelor. Deși oficialii companiei nu au confirmat, se pare că sistemul se va activa automat la schimbarea benzii de circulație, în caz că șoferii vor uita să semnalizeze. De asemenea, nu se știe încă perioada în care sistemul va fi introdus în echipărilor mașinilor Mitsubishi și nici care sunt autoturismele care vor beneficia de noua tehnologie.

Mitsubishi

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: