Luna lui Pluto are o istorie colorată și violentă [FOTO]

17:51 05.10.2015

Pluto nu este singurul corp ceresc enigmatic care se plimbă prin spațiu la marginea sistemului nostru solar. Se pare că Luna lui Pluto, este la fel de frumoasă și misterioasă.

Săptămâna trecută, cei de la NASA au publicat cele mai detaliate fotografii cu Charon, satelitul natural al lui Pluto. Acestea au fost făcute în luna iulie de către sonda spațială New Horizons în timp ce zbura în apropiere de Pluto.

Perechea Pluto-Charon este una destul de unică din multe privințe, dar ultimele fotografii sugerează că acestea diferă din punct de vedere geologic.

În timp ce Pluto are ca semn distinctiv o regiune în formă de inimă, amplasată pe emisfera sudică, Charon are o altă trăsătură de-a lungul „chipului”: un canion lung de 16.000 de kilometri, ceea ce-l face de patru ori mai lung decât Marele Canion.

„Arată de parcă întreaga suprafață a lui Charon a fost despicată, iar având în vedere dimensiunea canionului în comparație cu cea a satelitului natural, acesta aduce aminte de canionul Valles Marineris de pe Marte”, a declarat John Spencer de la NASA.

Potrivit celor de la Business Insider, dovezile existenței unui canion gigantic pe suprafața lui Charon sugerează că aceasta a avut o istorie „surpinzător de complexă și violentă”. Ce condus la apariție giganticei cicatrici pe suprafața lui Charon este subiect de dezbatere, dar oamenii de știință au venit deja cu o teorie.

Aceștia discută posibilitatea existenței unui ocean intern care ar fi înghețat acum mult timp, iar schimbarea volumului ar fi făcut ca suprafața lui Charon să se crape, permițând apei să ajungă la suprafață. Oamenii de știință de așteptau ca Charon să semene cu Luna pământului, cu un număr mare de cratere, dar cu alte câteva semne distinctive. În schimb, aceștia au descoperit un canion gigantic, completat de munți, alunecări de teren și variații în culoarea solului. În concluzie, Charon este mult mai interesantă decât Luna noastră.

Sonda spațială New Horizons este la milioane de kilometri depărtare de Pluto și Luna sa, dar continuă să transmită fotografii și date științifice despre acestea două. Cu cât vedem mai multe, cu atât apar mai multe întrebări. Răspunsul acestora ne va face să înțelegem din ce cauză acestea două diferă atât de mult din punct de vedere geologic.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI