iPad-ul afectează dezvoltarea copilului tău

iPad-ul afectează dezvoltarea copilului tău
08:15 24.09.2015

Deşi atitudinea foarte agresivă a unui psiholog a fost direcţionată zilele trecute către părinţii care oferă copiilor foarte mici iPad-uri, e valabilă şi în cazul altor tablete.

Dacă interacţionaţi cu mulţi prieteni care au copii mici, este foarte probabil să fi asistat la un moment dat la o scenă în care, pentru a obţine un pic de linişte, un părinte a oferit copilului o tabletă sau un telefon. În definitiv, dacă începe redarea unui desen animate pe micul ecran, îţi poţi vedea de treabă până se termină, chiar şi pentru câteva ore. Nu dezbatem însă aici eficacitatea metodei, ci urmările sale pe termen mediu şi lung.

Într-un interviu acordat zilele trecute de psihologul de renume Richard House, acesta a fost foarte agresiv când vine vorba de utilizarea iPad-urilor ca o contravaloare pentru câteva ore de linişte. Este pur şi simplu o idee proastă. Tabletele au abilitatea de a deforma viziunea copiilor foarte mici asupra lumii reale. ,,Să derutezi copii când abia au început să înţeleagă un pic lumea reală înconjurătoare, introducându-i într-un virtuală cu lumi tehno-magice, este cu siguranţă un revers absurd al ordinii naturale a lucrurilor.” Continuând pe aceeaşi linie agresivă, el a mai afirmat că, dacă asta se întâmplă şi în cazul adulţilor, ,,Cât de mult afectează copiii ai căror creier se află într-un stadiu incipient de dezvoltare? Se pare că aroganţa tehnologiei moderne combinată cu marketing nemilos nu cunoaşte limite. Pe baza argumentelor prezentate de mine aici, să dai iPad-uri la copii mici poate fi clasificat ca un abuz.

În principiu, este uşor să nu fii de acord cu persoane a căror atitudine pare ţintită să-ţi facă viaţa mai complicată, dar House este un profesionist care a scris mai multe lucrări pe marginea acestui subiect. În plus, în Anglia, Asociaţia Profesorilor şi Lectorilor a concluzionat în urma unui studiu independent că în momentul în care oferi copiilor de 3-4 ani tablete, aceştia vor avea probleme să înţeleagă spaţiul real din jurul lor, afectându-le în acelaşi timp dexteritatea degetelor.

loading...