25 nov. 2015 | 13:32

Încă cinci milioane de dolari pentru primul smartwatch românesc

ACTUALITATE
Încă cinci milioane de dolari pentru primul smartwatch românesc

În urma unei noi runde de finanțare, Vector Watch va beneficia de o investiție de cinci milioane de dolari.

Noua rundă de finanțare a fost condusă de cel mai important acționar al companiei ș va susține dezvoltarea produsului și extinderea biroului companiei din zona Bay Area din Statele Unite ale Americii.

„Suntem extrem de încântați de noile investiții în Vector și așteptăm cu nerăbdare să valorificăm oportunitățile pe care această rundă de investiții ni le deschide. Avem o echipă puternică de dezvoltatori care lucrează cu nume respectate din industria dispozitivelor portabile cu scopul de a dezvolta platforma noastră inovatoare, astfel ca, în cele din urmă, să devină un standard al acestei industrii”,  a declarat Joe Santana, CEO Vector Watch.

În afară de Silicon Valley, Vector Watch mai are birouri în Londra, Amsterdam, Hong Kong și București. Vector Watch a fost prezentat pentru prima dată pe 19 martie, în Elveția, iar de curând a ajuns și în România. Ceasul Vector este disponibil în două forme: rotund de 43,5mm și dreptunghiular de 40,5mm, adică Luna, respectiv Meridian.

O autonomie de aproximativ 30 de zile este promisă de producător, iar primele review-uri au confirmat respectiva valoare. Prețurile pornesc de la 239 de euro în prezent (pentru Vector Meridian), iar ceasurile vor putea fi cumpărate de la Orange.