Huawei Watch este superb și tocmai a fost lansat în România

Despre Huawei Watch am auzit prima dată în cadrul MWC 2015, adică undeva pe la începutul anului. A fost plimbat și pe la IFA 2015, iar miercuri seară a ajuns, într-un final, și în România. 

Smartwatch-ul Huawei are un design de ceas clasic, cu display complet rotund și rulează sistemul Android Wear, cu care sunt mai mult decât obișnuit, fiind posesor al unui Moto 360. Huawei Watch are un diametru de 42 mm, care reprezintă dimensiunea tradițională a ceasurilor de mână. În ceea ce privește cureaua ceasului, aceasta măsoară 22 mm, iar utilizatorilor li se oferă posibilitatea de a alege dintr-o multitudine de variante, precum brățara din oțel inoxidabil, de diferite culori, sau curea de piele maro și neagră.

Despre partea software nu pot spune mare lucru, deoarece nu există ”skin-uri” de Android Wear cum există pentru Android, deci avem toate funcțiile obișnuite: control vocal, notificări și aplicații.

Display-ul mi-a plăcut cel mai mult, fiind complet rotund și înconjurat de o margine îngustă. Rezoluția este 400×400, iar luminozitatea este foarte bună. Huawei Watch include un senzor de înregistrare a ritmului cardiac, ce măsoară cu exactitate bătăile inimii. Senzorul de mișcare în 6 axe, cu un giroscop și un accelerometru, monitorizează activitățile realizate, oricând și oriunde, și poate face diferența dacă utilizatorul se plimbă, aleargă sau se cațără.

Ceasul va fi disponibil spre vânzare la prețul de 399 euro, la partenerii autorizați Huawei, de la sfârșitul lunii noiembrie.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI