Honda vrea să ne scape de ambuteiaje cu mașinuța Wander

12:37 20.10.2015

Japonezii de la Honda au lansat conceptele a două vehicule special concepute pentru peisajul urban, care par să ofere o privire spre viitorul transportului prin marile orașe.

Salonul Auto de la Tokyo va debuta săptămâna viitoare, și va aduce în prim-plan concepte unul mai ciudat decât celălalt. Totuși, probabil puține vor fi mai bizare decât „Wander Walker” și „Wander Stand” de la Honda.

Deși mai este puțin până la debutul oficial, cei de la Honda ne oferă câteva imagini de calitate cu perechea Wander. Din păcate, constructorul auto nipon nu completează și cu informații despre vehicule și ne lasă să ne folosim imaginația.

Totuși, cu ajutorul puținelor informații și al imaginilor, putem vedea că Wander Stand a fost conceput pentru a oferi bucuria și libertatea mobilității. De aici și numele de Wander, care vrea să transmită ideea de plimbări haihui prin peisajul citadin. Conceptul este creat pentru a fi ușor de manevrat printre pietoni.

Wander Stand oferă locuri pentru două persoane, împreună cu centuri de siguranță. Pe lângă acestea, vedem și un parbriz, ceea ce înseamnă că vehiculul ar putea atinge viteze care l-ar putea plasa și pe șosele, nu doar pe trotoarele orașelor. Parbrizul nu doar că protejează pasagerii de vânt, dar și funcționează pe post de display. În fotografiile publicate de Honda putem vedea afișată o hartă, împreună cu butoane pentru apelare și mesagerie, ceea ce înseamnă că pasagerii își vor putea conecta smartphone-urile la vehicul.

Pentru viraje, se pare că Wander Stand nu va beneficia de un volan clasic, ci de un joystick amplasat în centrul bordului, ceea ce înseamnă că poate fi utilizat atât din partea stângă, cât și din dreapta, făcând vehiculul perfect pentru toate piețele auto.

Fratele lui Wander Stand, Walker, este un vehicul chiar mai compact, care pare să fie conceput pentru persoanele cu probleme în a se deplasa. Acesta are un buton de SOS în bord, ceea ce înseamnă că pasagerii vor putea primi ajutor în caz că se întâmplă ceva neplăcut. La bordul lui Wander Walker virajele vor fi o experiență interesantă, deoarece roțile se pot întoarce la 90 de grade, fapt ce facilitează mobilitatea în spații aglomerate.

loading...