30 iul. 2015 | 06:47

Google Translate devine mult mai eficient pe mobile fără internet

ACTUALITATE
Google Translate devine mult mai eficient pe mobile fără internet

Pentru că este aproape imposibil să nu folosiţi uneori Google Translate, e bine de ştiut că aplicaţia pentru mobile a beneficiat de un upgrade important.

Nu are legătură cât de bine ştiţi limba engleză sau cât de multe surse de informare există online în română. Este doar o chestiune de timp până când vă veţi baza pe un serviciu online de traducere pentru a înţelege nişte informaţii redactate într-o limbă străină. Faptul că acum Google Translate pentru mobile vă poate traduce mai multe texte în timp real, chiar şi offline, nu face decât să vă ajute şi mai mult.

Prin intermediul celei mai noi versiuni de Google Translate, populara aplicaţie de iOS şi Android devine mult mai eficientă la capitolul traducere vizuală. Astfel, dacă orientaţi camera telefonului către un panou real scrisă în rusă sau în engleză, chiar şi fără o conexiune de date, veţi înţelege ce se ascunde în spatele acelor cuvinte. Unealta nu este nouă, dar în loc şapte limbi străine, acum suportă 27, printre care şi Română.

Din păcate, nu este capabilă să traducă decât din engleză într-una dintre cele 27 de limbi şi invers. Ca urmare, dacă vreţi să traduceţi rapid în română un text de pe un panou publicitar sau un meniu de la un restaurant scrise în engleză aveţi această posibilitate, dar dacă vreţi să traduceţi aceleaşi elemente din poloneză, o puteţi face doar în engleză.

Lista limbilor străine suportate de acum înainte de traducerea vizuală Google Translate, în tandem cu engleza include: bulgară, catalană, croată, cehă, daneză, germană, finlandeză, maghiară, indoneziană, lituaniană, norvegiană, poloneză, română, slovakă, suedeză, turcă şi ucrainiană. Tot de acum, într-un singur sens, este posibil să traduceţi un text din engleză în hindusă sau tailandeză.

Singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi după ce v-aţi descărcat ultima versiune de Google Translate din Google Play sau Apple App Store este să descărcaţi un fişier de câţiva MB pentru ca procesul de traducere să se desfăşoare pe viitor fără o conexiune la internet activă.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele