Google ar putea introduce YouTube Red în curând

Google ar putea introduce YouTube Red în curând
Bogdan Cristea
11:34 23.09.2015

Compania din Mountain View ar putea prezenta un serviciu denumit YouTube Red în curând.

În urmă cu aproximativ un an de zile, cei de la Google au introdus serviciul YouTube Music Key. Acesta le oferea utilizatorilor acces la un număr foarte mare de albume, care puteau fi ascultate și atunci când nu exista o conexiune la internet. La momentul lansării, un abonament pentru YouTube Music Key oferea unei persoane acces la și la cele peste 30 de milioane de melodii din baza de date Google Play Music. Acum, însă, după cum scriu cei de la Android Police, serviciul YouTube Music Key ar putea avea parte de câteva schimbări.

YouTube Red

Un nou update pentru aplicația YouTube menționează serviciul ”Red”, care permite ascultarea melodiilor preferate în modul offline. Numele ”YouTube Red” poate fi întâlnit în două situații: când ieșiți din aplicație în timp ce ascultați o melodie și când intrați în YouTube. Numele serviciul nu apare în nicio altă situație.

Din câte se pare, mulți oameni sunt de acord cî vom avea de-a face cu o redenumire, însă nu putem fi siguri până nu avem mai multe informații în legătură cu YouTube Red. Pentru moment, singura asemănare dintre acesta și YouTube Music Key este posibilitatea de a asculta melodii offline. Red ar putea fi anunțat în mod oficial pe 29 septembrie, atunci când Google organizează un eveniment important în San Francisco.

loading...