Google a lansat noile Chromecast și Chromecast Audio

Google a lansat noile Chromecast și Chromecast Audio
Alexandru Puiu
09:31 30.09.2015

Pe lângă două smartphone-uri şi o tabletă, Google a mai anunţat alte două gadgeturi în conferinţa de aseară: Google Chromecast şi Google Chromecast Audio.

În 2013, Google a dat lovitura cu primul Chromecast, un dispozitiv foarte ieftin în comparaţie cu un Apple TV, de exemplu, care făcea o treabă foarte bună în a facilita transmiterea de conţinut audio video către TV de pe smartphone sau tabletă. Acela costa 35 de dolari şi era foarte uşor de folosit. Mulţi ar fi crezut că nu mai putea fi îmbunătăţit, dar Google tocmai le-a demonstrat contrariul.

În continuare, noul Chromecast se conectează la portul HDMI al unui TV şi se alimentează printr-un port USB, preferabil al aceluiaşi TV. Diferenţa majoră este că nu mai vorbim de un stick, ci de un disc rotund din care iese un cablu HDMI flexibil cu lungimea de câţiva centimetri. Datorită acestui nou design, va putea să stea la distanţă de TV pentru a reduce inteferenţa. Deşi nu percep acest detaliu ca fiind foarte relevant, având în vedere că va sta ascuns în spatele TV-ului, noul Chromecast va fi disponibil în trei culori diferite, roşu, galben şi negru.

Trecând peste detaliile estetice, sub capotă vor fi ascunse cele mai importante detalii ale noului gadget. Acesta va fi compatibil cu noul standard IEEE 802.11ac şi va suporta traficul de date pe frecvenţa de 5GHz. Streamingul pe WiFi va fi îmbunătăţit şi prin intermediul a trei antene interne, un upgrade important de la o singură antenă în prima generaţie de Chromecast. În plus, prin intermediul tehnologiei Fast Play, preventiv, acest dispozitiv va începe să vă descarce conţinutul multimedia şi aplicaţiile de care aţi putea să fiţi interesaţi în viitorul foarte apropiat.

Google Chromecast Audio

La acelaşi preţ de 35 de dolari, Google a anunţat şi Chromecast Audio. Acesta este un nou dispozitiv de forma un disc, ce pare din vinil, menit să faciliteze streaming-ul către sistemele voastre audio pe care le aveţi de mult timp în casă. Acesta se integrează în reţeaua voastră wireless existentă, se alimentează printr-un port microUSB şi este automat recunoscut de telefonul vostru pe a începe transmisia de conţinut audio. Conexiunea dintre Chromecast Audio şi un sistem de boxe se face printr-un cablu stereo standard de 3,5 milimetri.

Comentarii
loading...