Cine a copiat pe cine? Polaroid dă în judecată GoPro pentru Hero 4 Session

Cine a copiat pe cine? Polaroid dă în judecată GoPro pentru Hero 4 Session
05:18 05.11.2015

După câțiva ani de la procesele Apple vs Samsung despre patente pe design, competiția dintre Polaroid și GoPro ar putea avea un destin similar.

De cele mai multe ori, copierea unor patente de design este foarte greu de demonstrat în tribunal și se referă la niște particularități subiective. În cazul procesului intentat zilele trecute de cei de la Polaroid, situația s-ar putea să nu fie atât de complicată.

Anul trecut, cei de la Polaroid au lansat o cameră de acțiune pătrățoasă și compactă intitulată Cube. Identică aproape estetic, dar cu performanțe sporite pe parte de captură și conectivitatea WiFi, în 2015 s-a lansat Cube+. Problema a apărut o lună mai târziu când cei de la GoPro, dinstanțându-se semnificativ de ce au realizat în trecut, au adus pe piață Hero4 Session. Dacă vorbim de design, nu de totalitatea specificațiilor hardware, este foarte ușor să observi similaritățile dintre GoPro Hero4 Session și Polaroid Cube, iar având în vedere care a ajuns prima pe piață, poți fi tentat să spui că cineva a copiat.

Chiar și dacă vă uitați doar la imaginea de mai sus, este evident de ce Polaroid a crezut că are suficiente argumente pentru a câștiga un proces. Ghinionul celor de la GoPro, dacă îl putem numi așa, are legătură cu faptul că Polaroid a reușit să patenteze designul simplist și pătrățos în luna mai a acestui an, cu două luni înainte lansării GoPro Hero4 Session. Argumentul celor de la GoPro, că au început dezvoltarea produsului înaintea acordării respectivului patent, pare plauzibil, dar s-ar putea să nu conteze foarte mult.

,,Designul ornamental pentru o cameră de acțiune cubică, după cum este indicat și descris.” Deși această asociere de termeni este surprinzător de vagă și se poate folosi pentru descrierea majorității camerelor video, Polaroid deține acest patent și-l poate folosi într-un mod foarte agresiv față de multe alte branduri, nu doar GoPro. ME20F-SH de la Canon este un alte exemplu de cameră cu aceleași trăsături predominante de design.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI