China ne va arăta faţa ascunsă a Lunii

China ne va arăta faţa ascunsă a Lunii
10:33 11.09.2015

Până acum, Statele Unite şi Rusia au fost singurele care au reuşit să ducă la bun sfârşit misiuni pe Lună. 

Chinezii, însă, s-au angajat într-un plan ambiţios, prin care vor să lanseze înainte de anul 2020 o sondă spaţială cu misiunea de a se plasa în condiţii de siguranţă pe faţa nevăzută a Lunii.

„Lansarea acestei sonde, ce va fi efectuată în cadrul misiunii spaţiale Chang’e 4, este programată înainte de anul 2020”, a confirmat cercetătorul Zou Yongliao pentru CCTV, postul naţional de televiziune chinez.

Zou Yongliao spune că obiectivul acestei misiuni spaţiale va consta în studierea condiţiilor geologice de pe faţa nevăzută a Lunii. Misiunea ar putea duce, eventual, şi la plasarea pe Lună a unui radiotelescop ce ar putea fi utilizat de astronomi, potrivit BBC.

Faţa nevăzută a Lunii este protejată de emisiile radio de pe Terra şi, din acest motiv, reprezintă un loc excelent în care ar putea fi amplasate instrumente foarte sensibile. Următoarea misiune lunară a Chinei este programată pentru anul 2017, când oamenii de ştiinţă vor încerca să aducă pe Terra eşantioane de praf şi roci lunare.

Dacă acea misiune va avea succes, atunci China va deveni a treia ţară din lume, după Statele Unite ale Americii şi Rusia, care a finalizat astfel de misiuni.

loading...