Cercetătorii au printat 3D celule stem embrionare

Cercetătorii au printat 3D celule stem embrionare
16:17 06.11.2015

Mai mulți cercetători din China au reușit să printeze 3D celule stem embrionare.

Conform Wikipedia, celula stem este definită ca o celulă care, prin diviziune mitotică, produce două celule ce au capacitatea de a rămâne în stadiul de celulă sușă (păstrând astfel caracterul nediferențiat) sau de a se diferenția în urma unor diviziuni succesive. Cele mai interesante sunt, desigur, celulele stem embrionare, care pot da naștere oricărui alt tip de celulă/țesut, putând fi obținute din țesut embrionar.

Acum, o echipă de cercetători de la universitate din Beijing a reușit să printeze 3D celule stem embrionare. grupate în forma unor ”piese LEGO”. Acestea ar putea sta la baza organelor crescute în laboratoare. În cadrul acestui proces, celulele sunt plasate pe grinzi cu ajutorul unei imprimante 3D. De cealaltă parte, metodele folosite în prezent presupun fie dezvoltarea celulelor în vase speciale sub forma unor straturi, fie suspendarea acestora, pentru a crește precum stalagmitele.

Engadget, însă, menționează că, în aceste două situații, celulele nu sunt uniforme. Cercetătorii voiau să grupeze celulele în structuri cu forme speciale, iar acest lucru nu era posibil decât folosind noua metodă. Astfel, în viitor, se pare că va fi posibilă printarea unor grupuri de celule care s-ar dezvolta în organe de mici dimensiuni.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI