Ce fac soldații lui Darth Vader în timpul liber

Jorge Perez Higuera e un artist vizual din Guadalajara, Spania, care a început, în urmă cu trei ani, un proiect încântător pentru fanii Star Wars.

Acesta și-a imaginat ce ar face celebrii Stormtrooperi în timpul lor liber și a transpus această idee în imagini. „Am ales Stormtrooperii din motive diverse. În primul rând, mai multe generații îi plac, tocmai pentru că filmele Star Wars au fost făcute în anii ’70, ’90, iar acum au revenit. Mai mult decât atât, sunt figuri iconice ale culturii populare, cu care toți suntem familiarizați. În al doilea rând, îmi mai plac pentru că nu le știm genul, așa că rămâne la latitudinea imaginației spectatorilor să decidă dacă vor să fie femei sau bărbați. Cea mai grea parte a proiectului a fost pregătirea decorului. Am avut nevoie de mai multe ore pentru ședința foto și de și mai multe ore în Photoshop”, a explicat Higuera.

„Proiectul este încă în lucru, dar sper să îl termin până la sfârșitul anului. May the force be with you!” Munca artistului și mai multe informații sunt disponibile pe site-ul personal al acestuia.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: