Au început concedierile. Cât de rău le merge celor de la Samsung?

Au început concedierile. Cât de rău le merge celor de la Samsung?
Alexandru Puiu
07:07 09.09.2015

Situaţia este din ce în ce mai gri pentru cei de la Samsung, mai ales pentru diviza de mobile care a înregistrat profituri în cădere liberă în ultimii ani.

Aţi fi tentaţi să credeţi că viteza cu care Samsung scoate pe piaţă noi smartphone-uri, tablete şi ceasuri inteligente ar trăda o perioadă destul de roz în istoricul companiei. Din păcate, v-aţi înşela. Lansarea Galaxy S6 şi Galaxy S6 Edge nu a fost atât de profitabilă pe cât s-au aşteptat liderii gigantului sud coreean şi nici pe segmentele mainstream şi entry level nu mai vând la fel de multe dispozitive. Această schimbare radicală de situaţie, faţă de acum câţiva ani, este cauzată de companiile chinezeşti mai puţin cunoscute care au început să lanseze telefoane cu un raport preţ performanţă superior celor realizate de Samsung. În plus, pe partea de smartphone-uri premium, Apple vinde iPhone-uri ca pâinea caldă, iar lansarea de noi dispozitive în zilele ce urmează, va amplifica şi mai mult acest trend.

Ca urmare, s-a dat drumul la restructurări la cel mai mare angajator sud coreean. Mai multe publicaţii din Coreea de Sud au confirmat zilele trecute că Samsung va iniţia în viitorul apropiat un val semnificativ de concedieri, de ordinul a câteva mii de oameni. Dacă într-un raport înaintat către autorităţile coreene pe 30 iunie se menţiona că Samsung avea aproximativ 99.000 de angajaţi în teritoriu, surse apropiate de companie au confirmat că până la finele acestui an, valoarea de aproape 100.000 va scădea cu 10 procente.

Partea tristă este că restructurările a aproape 10.000 de posturi reprezintă doar primul pas important pe care Samsung trebuie să-l urmeze pentru a redeveni profitabilă la acelaşi nivel ca în urmă cu câţiva ani. În 2016, vor urma noi seturi de măsuri de austeritate pentru a reduce şi mai mult cheltuielile de infrastructură ale gigantului. În altă ordine de idei, rămâne să vedem cât de bine se vor vinde recent lansatele Galaxy Note 5 şi Galaxy S6 Edge+.

loading...