Anonymous ironizează Crăciunul, schimbând versurile unui colind cunoscut

Anonymous ironizează Crăciunul, schimbând versurile unui colind cunoscut
16:53 24.12.2015

Cântând un colind numit ”NSA is coming to town”, grupul de hacktiviști Anonymous, a decis să ironizeze omniprezența National Security Agency în lume, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

În noul clip video apar agenți NSA îmbrăcați în costume de Moși Crăciuni care monitorizează o gașcă de protestatari cu măști de Guy Fawkes pe ritmurile melodiei ”Santa Claus is coming to town.”

Versurile melodiei, însă, sunt aranjate astfel încât să ironizeze acțiunile agenției de securitate: ”Faci o listă, ei o vor verifica de două ori, pentru că pot accesa aproape orice aparat electronic, NSA vin în oraș.”

Noul clip intenționează să aducă aminte oamenilor de programele de supraveghere PRISM din America și Tempora din Anglia, ce au fost dezvăluite de Edward Snowden.

Noul clip de la Anonymous este de fapt unul dintr-o listă de materiale video postate online, ce critică și descurajează consumerismul cu ocazia Crăciunului, sugerând oamenilor să se concentreze mai departe pe metode de a respinge amenințările ce pot apărea din partea autorităților.

În cel de-al doilea clip, mesajul este ceva mai clar și este pus în contrast cu o secvență de la televizor ce arată un cumpărător emoționat cu ocazia Black Friday.

”Vrem ca viețile să nu mai fie distruse, vrem ca războaiele să nu mai înceapă, iar timpul să vindece toate rănile și toată lumea să aibă câte un prieten. Binele ar trebui să câștige întotdeauna, iar dragostea să nu aibă sfârșit.”

În ciuda aspectului și al aerului de revoluționari misterioși și agresivi, mesajul Anonymous este destul de banal, parca rupt dintr-un film Disney. Bine că măcar departamentul lor de PR face o treabă mai bună decât cine le scrie textele. Între timp, hackerii adevărați au grijă să distrugă Crăciunul altora, nedând doi bani pe ”iubirea nesfârșită” sau prieteni pentru toată lumea.

Comentarii
loading...